Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şoferii români preferă volanul de import

Publicat in Capital, miercuri 27 decembrie 2006 ·

Vânzările de autoturisme noi în România înregistrează un ritm de creştere mult mai mare decât cel din Europa. Dacă în perioada ianuarie – noiembrie în UE s-au vândut cu 0,8% mai multe autoturisme decât în 2005, în ţara noastră piaţa a crescut cu 17,8%. Această evoluţie plasează România pe locul întâi între statele Europei Centrale şi de Est, devansând chiar şi Polonia, ţară cu o populaţie de aproape două ori mai numeroasă. Cu cele peste 233.000 de aut

Vânzările de autoturisme noi în România înregistrează un ritm de creştere mult mai mare decât cel din Europa. Dacă în perioada ianuarie – noiembrie în UE s-au vândut cu 0,8% mai multe autoturisme decât în 2005, în ţara noastră piaţa a crescut cu 17,8%.

Această evoluţie plasează România pe locul întâi între statele Europei Centrale şi de Est, devansând chiar şi Polonia, ţară cu o populaţie de aproape două ori mai numeroasă. Cu cele peste 233.000 de automobile noi vândute în primele 11 luni ale acestui an, România are o piaţă mai mare decât volumul cumulat în Norvegia, Islanda, Estonia, Letonia, Lituania şi Slovacia. Această dezvoltare rapidă are însă şi efecte negative. Creşterea cu 33,3% a importurilor de autoturisme din acest an adânceşte şi mai mult deficitul comercial al ţării noastre. Iar preferinţa românilor pare să fie clar în favoarea mărcilor din import. Potrivit Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România, anul acesta, pentru prima dată, s-au vândut mai multe automobile din import (123.395) decât din producţia autohtonă (109.792). În 2005 raportul era invers: automobile autohtone - 105.422 şi din import - 92.545.

În perioada amintită, cele mai bine vândute modele din import au fost Renault Clio (11.921 unităţi), Skoda Fabia (6.774) şi Renault Megane (6.088). Pe piaţa totală, însă, liderul rămâne Dacia

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum o ora
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum 42 minute
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

USR - Timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci le obţineau gratis şi peste rând, în timpul administraţiei Robu / Timişoara nu poate fi lăsată pe mâna clanurilor

News.ro acum o ora
USR, afirmă, în urma declaraţiilor făcute într-o conferinţă de presă, de fosta directoare a Spitalului Municipal din administraţia PNL, că timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci - care au ocupat abuziv mai multe cl

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 4 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 5 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 7 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°