Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cezar a sărbătorit victoria cu ceilalţi finalişti. Artistul are astăzi două repetiţii

Publicat in Adevarul, vineri 17 mai 2013 ·

Cezar Ouatu a sărbătorit, azi-noapte, calificarea în finală alături de ceilalţi câştigători care vor merge mai departe în concurs. Aceştia s-au retras în restaurantul de la Arena Malmo unde au ciocnit un pahar de şampanie şi s-au felicitat reciproc pentru rezultatele obţinute.

Artiştii nu au stat însă prea mult la vorbă, fiind obosiţi după o zi grea şi plină de emoţii şi tensiune. În jurul orei 2.00 (3.00, ora României), contratenorul s-a retras la hotel.

Epuizat după semifinala de joi seara, în această dimineaţă, Cezar a dormit până mai târziu, în timp ce mama lui, care se află la Malmo pentru a-l susţine, a plecat de dimineaţă să viziteze Copenhaga, capitala Danemarcei, care este foarte aproape de oraşul suedez în care se desfăşoară Eurovisionul.

Astăzi, Cezar are două repetiţii: prima la ora 15.00 (ora 16.00 în România) şi cea de-a doua la ora 21.00, ora locală. Cea de-a doua repetiţie va fi vizionată de juriile de specialitate, care vor şi vota în această seară.

Claudia Voicu, Corespondent Click la Malmo (Suedia)

Delegatie sponsorizata de BestTourism.ro

Citeşte toate materialele despre EUROVISION 2013 VIDEO Transmisie anulată în Turcia şi parodie după sărutul lesbian de la finalul reprezentaţiei Finlandei de la Eurovision Reprezentaţia Finlandei a convins publicul şi a primit un loc în marea finală de sâmbătă a concursului Eurovision 2013. Dar spectacolul pus în scenă de Krista Siegrieds a reuşit să genereze şi controverse, după ce solista a sărutat o altă femeie pe scenă, la finalul reprezentaţiei. Paula Seling: „În ciuda problemelor cu casca, Cezar a fost impecabil, momentul memorabil!” „S-a vorbit mult despre momentul României la Eurovision. Peste tot. E normal. Punerea în scenă a fost un risc pe care echipa Romaniei şi l-a asumat şi a avut dreptate. România este în finală, învinge ţări pe c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 11 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 2 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 10 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 8 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 7 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 12 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

8°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°