Reiau, modificat, încă un articol apărut în vechiul Cotidian, miercuri, 30 octombrie 2002, deoarece interesează breasla, de fapt, cheltuind atunci, cum spusei rândul trecut,... orzul pe gâşte...
Domnul Sache, - scriam - pensionarul, juristul vestit, vechiul meu erou, m-a invitat în această toamnă în Cişmigiu, la o plimbare... Unde, ca de obicei, mai facem ceva politică...
în toiul unei dispute, în care era vorba de dl N. Văcăroiu, marele nostru economist, un Hagi al finanţelor cu şosete scurte, a cărui figură dl Sache nu paote s-o sufere, zicându-i mârlanul cu aspect asiatic, m-a întrebat din senin dacă mă strânge...
Ce să mă strângă, bre? nu înţelegeam. - Ei, te faci că nu ştii... - Să mor, na, mă juram ţigăneşte, cunoscând patima dumisale veche pentru etnia respectivă, de când, primul lui amor, la 20 de ani, fata unei ghicitoare renumite, molipsindu-se de la maică-sa, faimoasa Evdochia, îi ghicise aşa, într-o zi, după ce se iubiseră cu foc: mătăluţă o să ajungi omu mare de tot şi ai să judici pă toţi ominii...
Profeţie împlinită, ajungând judecătorul de temut. Fusese prima femeie ce-l făcuse bărbat şi pe care avea să o raporteze la toate fiinţele de sex opus cunoscute de-a lungul vieţii.
După multe întortocheli, pricepusem: dacă mai păţeam ceva cu... cenzura. Ori nu mai avea ţinere de minte, 85 de ani, uitând că eram liberi-liberi; ori îşi închipuia că şi acum, cine ştie cum, mai eram victimele urâcioasei profesii...
La stăruinţele mele că aşa ceva nu mai era cu putinţă, nici vorbă, constatase cu regret, - reproduc:
Ehei, aia viaţă, când era cenzura pă voi! Că atunci când scăpaţi de ea, parcă îl apucaţi pe Dumnezeu de picior; nu ca acum, scrii ce vrei, cum vrei şi ce-ţi trece prin minte, şi nu dai socoteală la nimeni!...
Am stat, am reflectat... Aşa
