Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Trotuarele, disputate de biciclişti şi pietoni

Publicat in Adevarul, duminică 26 aprilie 2009 ·

Pe marile bulevarde ale oraşului au fost marcate pistele dedicate special circulaţiei bicicliştilor. În curând va fi amenajată şi o pistă pentru role, la patinoarul artificial. Eusebiu Lungu a ieşit, sâmbătă după-amiază, împreună cu alţi doi prieteni să se plimbe cu bicicleta pe noile piste amenajate de municipalitate. Ar fi ieşit şi cu rolele, dar pavelele nu le oferă condiţiile ideale pentru acest sport. „Am încercat noi, dar e tare greu. Când puneam frână cădeam şi mă loveam, aşa că prefer să mă plimb cu bicicleta”, a spus Gagiu Alexandru, elev. Majoritatea cicliştilor sunt copii. „Cu bicicletele se plimbă mai mult copiii şi tinerii. Rar vedem câte un biciclist mai în vârstă”, a spus Flavian Panţiru, elev. În lipsa unor spaţii mai mari, marcajele au fost făcute pe trotuarele recent pavelate. „Pistele sunt bune, dar nu strica să fi fost mai mari un pic”, a adăugat Flavian. Traseele bicicliştilor au fost marcate, în proporţie de 80%, pe lateralele interioare ale trotuarelor de pe bulevardele 1 Decembrie 1918, Ştefan cel Mare, 1 Mai, Ana Ipătescu, George Enescu şi Calea Unirii. Asemenea piste mai sunt amenajate şi pe strada Nicolae Bălcescu, Mihai Eminescu, Mărăşti şi pe Calea Obcinilor. Primăria va da în folosinţă în această primăvară şi o pistă pentru tinerii care se dau pe role, în incinta patinoarului municipal. „Pistele nu sunt doar o cerinţă a UE, ci şi un mod de a încuraja sucevenii să se deplaseze ecologic şi să facă sport”, a afirmat viceprimarul Lucian Harşovschi. Sucevenii care circulă prin oraş nu sunt foarte entuziaşti de restrângerea trotuarelor. „Trotuarele sunt acum prea strâmte, iar bicicliştii mă deranjează”, a explicat Ovidiu Irimiciuc, student. Încă nu s-au obişnuit cu pistele Lucrările de amenajare a pistelor au fost realizate de firma care a realizat şi marcajele rutiere stradale. „Va mai dura puţin până când oamenii vor învăţa să nu mai ci

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AstraZeneca anunţă că va retrage vaccinul COVID-19 la nivel global, deoarece cererea scade

News.ro acum 49 minute
AstraZeneca anunţă că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său COVID-19 din cauza unui "surplus de vaccinuri actualizate disponibile", transmite Reuters De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de int

Ian Gelder, actorul care l-a interpretat pe Kevan Lannister în Game of Thrones, a murit la 74 de ani

Mediafax acum 50 minute
Gelder a murit luni, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare, a anunţat actorul Ben Daniels pe Instagram. El a spus că Gelder a fost un „actor minunat”. „A fost cea mai bună, cea mai generoasă, cea mai plină de spirit ş

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 15 minute
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Google a anunţat smartphone-ul Pixel 8a

News.ro acum o ora
Cu o săptămână înainte de cel mai important eveniment anual al companiei, Google a prezentat smartphone-ul Pixel 8a. La fel ca precursorii săi cu „a” la finalul numelui, Pixel 8a se doreşte a fi cel mai accesibil model al seriei Pixel 8, acesta urmâ

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum 2 ore
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

SUA: Procesul intentat lui Trump în Florida privind documentele clasificate a fost amânat pe termen nedefinit

HotNews acum 3 ore
Un tribunal federal din Florida a amânat marţi pe o perioadă nedeterminată începerea procesului penal al fostului preşedinte american Donald Trump în cazul în care acesta este acuzat că a folosit cu neglijenţă documente clasificate, informează AFP.

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 8 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

SUA finalizează construcţia digului temporar menit să permită livrarea de ajutoare în Gaza / Condiţiile meteorologice nu permit încă instalarea

News.ro acum o ora
Armata americană a finalizat construcţia digului temporar pentru livrarea de ajutoare în Gaza, dar condiţiile meteorologice arată că în prezent nu este sigur să se mute instalaţia, realizată din două părţi, a declarat marţi Pentagonul, transmite AFP

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°