Cintecul "popular" nu este numai martorul sonor al epocii, el are si rol formativ, mentalitatile oamenilor primenindu-se si datorita cintecului. O zicala populara surprinde extraordinar acest lucru: Cu cit cint, atita sint. Ar parea ca e frivol, un fel de „tara arde si baba merge la hairstilist", sa iti propui drept subiect muzica populara. Inteleg prin "populara" muzica indiferent de gen, care are aderenta la masele largi. Jazzul, de pilda, nu este la noi un gen popular. Cu greu catadixeau juriile sa-i dea Aurei Urziceanu cite o mentiune la Festivalul de la Mamaia, desi in America era socotita o a doua Ella Fitzgerald, iar prin anii 70 ai secolului trecut cistiga la restaurantele de pe litoral, frecventate de turisti straini, cite 3000 de dolari pe seara (suma imensa pe atunci). Comparativ, Corina Chiriac sau Angela Similea, marile vedete nationale de atunci, cistigau in plin sezon 500-600 (cel putin asa am auzit la "radio sant", caci zvonerul si raspindacul circulau intens). Cintecul "popular" nu este numai martorul sonor al epocii, el are si rol formativ, mentalitatile oamenilor primenindu-se si datorita cintecului. O zicala populara surprinde extraordinar acest lucru: Cu cit cint, atita sint. In acest sens putem spune ca muzica usoara nu e deloc "usurica", asa cum cinta intr-un cuplet rasuflat Miluta Gheorghiu, marele interpret al Coanei Chirita, si nici "muzica premaritala", cum strimba din nas G. Calinescu. Uneori cintecul devine o necesitate a momentului istoric, se manifesta direct, transant. Asa sint cintecele de razboi sau de front, care mobilizeaza populatia. In slagarul anului 1941, pe care-l cinta toata suflarea romaneasca, se spunea: Agarici, Agarici, a plecat lavinatoare/ Sa vineze bolsevici. Este vorba despre vestitul aviator Horia Agarici, capitanul care a doborit mai multe avioane rusesti. Era, desigur, un cintec de propaganda (muzica - Gherase Dend