Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premiul Romaniei literare: Cartea anului 2011 - Acasă, pe Câmpia Armaghedonului de Marta Petreu

Publicat in Romania Literara, vineri 2 decembrie 2011 ·

Miercuri, 23 noiembrie, la Clubul Prometheus, a fost decernat Premiul Cartea anului 2011, acordat de „România literară“ cu sprijinul Fundaţiei Anonimul.

La capătul unei ceremonii care a durat mai bine de o oră, juriul, alcătuit din Nicolae Manolescu (preşedinte), Gabriel Chifu, Gabriel Dimisianu, Luminiţa Corneanu, Cosmin Ciotloş, Ana Chiriţoiu şi Sorin Lavric, a desemnat câştigător volumul Acasă, pe Câmpia Armaghedonului de Marta Petreu.

Ca în fiecare an, ceremonia de decernare a premiului a debutat cu prezentarea fiecăruia din cele şase volume nominalizate de cîte un membru al juriului şi o scurtă intervenţie a autorilor nominalizaţi. Ana Chiriţoiu a vorbit despre Opera poetică a lui Fernando Pessoa, în traducerea lui Dinu Flămând (Editura Humanitas Fiction), remarcînd că, în cel de-al zecelea an în care se acordă, Premiul Cartea anului a stabilit tipicul de-a nominaliza sau premia, în ce priveşte traducerile, opere fundamentale ale culturii umaniste universale. Astfel, dintr-o piaţă editorială care s-a arătat generoasă cu traducerile şi în anul 2011, Opera poetică a lui Pessoa s-a ales aproape de la sine drept un candidat cu totul demn de-a sta alături de traducerile nominalizate şi premiate pînă acum. În plus, este de apreciat efortul Editurii Humanitas Fiction de-a se aventura în publicarea unei opere a cărei apariţie nu s-a încheiat încă nici în ţara de origine a scriitorului. Traducătorul cărţii, Dinu Flămând a mărturisit că a lucrat şapte ani de zile la Opera poetică şi că se arată optimist faţă de continuarea publicării în limba română a scrierilor lui Pessoa.

Despre al doilea titlu nominalizat, Acasă, pe cîmpia Armaghedonului, Nicolae Manolescu a afirmat: „În fond, cartea Martei Petreu este un roman ţărănesc, unde noi avem o tradiţie bine cunoscută. Este o lume rurală, un sat ardelenesc cu toate ale lui, cu istoria, cu societatea, cu

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum o ora
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 2 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum o ora
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 4 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum 2 ore
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 3 ore
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 4 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Zonă rezidenţială din Harkov, lovită cu o rachetă. Doi copii şi trei adulţi au fost răniţi

Mediafax acum o ora
Doi adolescenţi de 13 ani şi de 16 ani se numără printre cele cinci victime ale atacului de la Harkov. Ruşii au lovit o zonă rezidenţială din Harkov, potrivit oficialilor ucraineni citaţi de Sky News. Primarul din Harkov, Ihor Tereknov, a anunţat pe

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°