Simone Simonini este protagonistul romanului Cimitirul din Praga (Polirom, 2010, traducere şi note de Ştefania Mincu), prin care Umberto Eco (n. Alessandria, 1932) revine la fascinanta, obsedanta, chinuitoarea sa temă: teoria complotului. Simonini e un tip straniu: cu lacune de memorie, misogin, mizantrop, certat cu legea şi, mai ales, neînduplecat antisemit. Pe scurt, un personaj cu care cititorul nu va intra în rezonanţa unor afinităţi elective, aşadar îi va fi aproape imposibil să se recunoască în el. (...)

Simone Simonini este protagonistul romanului Cimitirul din Praga (Polirom, 2010, traducere şi note de Ştefania Mincu), prin care Umberto Eco (n. Alessandria, 1932) revine la fascinanta, obsedanta, chinuitoarea sa temă: teoria complotului. Simonini e un tip straniu: cu lacune de memorie, misogin, mizantrop, certat cu legea şi, mai ales, neînduplecat antisemit. Pe scurt, un personaj cu care cititorul nu va intra în rezonanţa unor afinităţi elective, aşadar îi va fi aproape i Publicitate mposibil să se recunoască în el. Simone urăşte femeile, preferă în chip pasional plăcerilor sexuale la nouvelle cuisine şi mâncarea, în general. Un personaj cu un echilibru mental şi principii deviante, psihanalizate de un oarecare tânăr doctor austriac. Tulburări pe larg descrise de autor şi care dau o anume pondere structurii narative a cărţii, un roman istoric cu bătaie lungă, vizând mileniul trei. Avem de-a face, de fapt, cu jurnalul intim al lui Simonini, radiografie fidelă a dublei sale personalităţii. Senzaţională mi s-a părut sarabanda de protagonişti cu care cititorul se întâlneşte şi în care va recunoaşte personaje ce au făcut parte (cu excepţia lui Simonini) în chip real din panorama politică, artistică şi militară a veacului XIX italian şi european (cu câteva licenţe semnalate de critica italiană). Atenţia acordată de Eco, cum spuneam la în