Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Scufundarea" dosarului "Flota" ne-a costat 300.000 lei

Publicat in Adevarul, luni 3 martie 2008 ·

Dosarul "Flota" a costat statul român 294.500 RON. După aproape trei ani de la trimiterea dosarului de către instanţa supremă la DNA, procurorii au decis scoaterea de sub urmărire penală a

Dosarul "Flota" a costat statul român 294.500 RON. După aproape trei ani de la trimiterea dosarului de către instanţa supremă la DNA, procurorii au decis scoaterea de sub urmărire penală a tuturor inculpaţilor, mai puţin Traian Băsescu, care în calitatea de şef al statului nu poate fi cercetat decât pentru înaltă trădare.

A fost nevoie de aproape 300.000 RON ca să fie închis dosarul în care, în urmă cu aproape patru ani, ajungea în instanţă cu 80 de inculpaţi acuzaţi de crearea unui prejudiciu de 11.000 miliarde de lei. Deşi dosarul "Flota" a fost returnat la DNA, întrucât rechizitoriul nu fusese semnat şi de fostul şef de la Anticorupţie, Ioan Amarie, noua echipă, condusă de Daniel Morar, a decis refacerea expertizei pentru a se vedea exact ce prejudiciu s-a înregistrat prin înstrăinarea a 16 nave din flota maritimă românească.

La finalul expertizei, prejudiciul calculat în 2004 (aproximativ 11.000 miliarde de lei n.r.) s-a diminuat în 2007 la… zero lei. Primii experţi sunt cercetaţi, iar statul român a mai cheltuit aproximativ 100.000 de euro pentru a închide o cauză.

Deşi prevăzută în legile româneşti, acţiunea în regres - prin care statul ar putea să ceară sumele cheltuite de la vinovaţii erorilor - nu se aplică niciodată. Unul dintre cele mai mediatizate dosare la nivelul anului 2004 - unde se vorbea de delapidare, înşelăciune, abuz în serviciu în formă calificată, fals intelectual, uz de fals, bancrută frauduloasă, spălare de bani şi diminuarea nejustificată a valorii de vânzare a unor active din capitalul de stat - a fost acum închis. Atât timp cât nu exista un prejudiciu, nu se putea vorbi de infracţiuni, nici măcar de o banală neglijenţă în servi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 22 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Klaus Iohannis a plecat într-o vizită în SUA cu un avion de lux despre care a spus ca este o "aeronava mica" si "banală"

Ziua News acum 26 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum 41 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 3 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum 2 ore
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum o ora
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°