Fostul preşedinte al Comisiei Naţionale de Epidemiologie, profesorul clujean Ioan Bocşan, spune că, în România, cazurile de infecţii nosocomiale (luate din spitale), care pot avea repercusiuni grave asupra celor infectaţi, sunt raportate în mod fals, de zece ori mai puţin decât în ţări dezvoltate ca Statele Unite, Germania sau Franţa.
Profesorul Boşcan mai declară că infecţiile nosocomiale sunt un lucru obişnuit în lumea medicală şi, în funcţie de acestea, se pot lua măsurile urgente de prevenţie a unor cazuri grave.
Prof. dr. Ioan Bocşan este şeful catedrei de Epidemiologie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Cluj şi a fost vreme de 12 ani preşedintele Comisiei Naţionale de Epidemiologie a Ministerului Sănătăţii.
EVZ: Cum funcţionează în România sistemul de depistare şi prevenţie ale cazurilor de infecţii nosocomiale?
Prof. dr. Ioan Bocşan: La orice boală infecţioasă atitudinea este aceeaşi. Există criterii exacte de depistare şi raportare a lor, dar ca orice lege, se respectă ca la noi. Dacă ar fi să discutăm foarte pragmatic, numai un manager sau un medic care nu înţelege că aceste infecţii sunt un indicator util, numai aceştia nu le declară. Mulţi zic că este o ruşine, dar de fapt aceste infecţii sunt inevitabile în activitatea medicală. Până la urmă, aceste infecţii nosocomiale ar trebui să fie cel mai important indicator de calitate a actului medical.
În România câte cazuri sunt raportate pe an?
După ştirea mea, în România se raportează în jur de unu-doi la sută, cam de zece ori sub nivelul real, pentru că toate ţările civilizate din lume raportează între opt şi zece la sută. Or, la noi totul este foarte frumos şi minunat. Statele Unite raportează nouă la sută, Germania - 8 la sută etc. La nivelul Uniunii Europene se spune că un bolnav din zece face infecţie nosocomială.
De ce e