Senatorul Iulian Urban a anuntat miercuri, la B1 TV, ca demisioneaza din PDL, in urma criticilor formulate la adresa sa, dupa ce acesta se intrebase pe blogul sau, referitor la protestele din Piata Universitatii, daca "nu cumva suntem niste viermi care isi merita soarta, si asta pentru ca majoritatea dintre noi ne lasam indusi in eroare de dejectiile din haznalele Antenelor via USL".
"As pleca si din Senat", a spus el, dar nu face inca acest lucru deoarece vrea sa se asigure ca votul sau va impiedica ceea ce se incearca acum, sustine el: "Niste oameni care au legaturi cu toate partidele vor ca DNA si ANI sa ajunga la rolul de librarie comunala".
El si-a cerut scuze romanilor care s-au simtit jigniti de postarea sa de pe blog, dar a acuzat faptul ca "o parte a presei a rastalmacit in mod specific" afirmatiile sale.
Iulian Urban a argumentat ca nu a adus nicio acuzatie oamenilor din Piata Universitatii iar acel articol postat pe blog se referea la faptul ca "vrem reforma, dar nu sa ne priveasca pe noi".
Senatorul a spus ca protestele sunt indreptatite, dar a acuzat ca opozitia incearca sa confiste aceasta miscare.
"Am inteles ca in biroul permanent national (al PDL) s-a discutat despre atitudinea mea" si ca "partidul a suferit o lovitura de imagine, din cauza mea si a dl Baconschi", a spus acesta, adaugand: "Probabil ca sunt singurul vierme din aceasta tara pentru ca am intrat cu credinta ca lucrurile se pot schimba".
Acesta a subliniat ca nu are de gand sa intre nici in PSD si nici in PNL. "Eu plec din politica, dar nu mai trebuie sa acceptam sa-si bata nimeni joc de noi (...) Ma retrag din politica", a precizat el.
Iulian Urban este la primul mandat de senator (2008-2012) ales in circumscriptia numarul 25 Ilfov. Urban a publicat pe blogul personal un mesaj despre protestele din tara . Urban