Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce mai citeşti?

Publicat in Adevarul, joi 5 august 2010 ·

Din când în când pun această întrebare prietenilor, colegilor, rudelor apropiate. De fiecare dată – deşi ar fi trebuit să mă obişnuiesc până acum – sunt suprins să constat că, în ciuda impresiei generale şi a unor bocete periodice prin mediile culturale, oamenii citesc.

Cel puţin cei pe care-i cunosc eu. Poate am eu noroc. Rareori s-a întâmplat să pun întrebarea şi interlocutorul să dea din colţ în colţ, lungind cuvintele, ştiţi dvs cum, exact cum fac elevii scoşi la tablă cu lecţia neînvăţată: „Păăăăi... Ar fi vorba despreee... Vreau să spun că, recent... Dar nu mai ţin minte titlul!"

În plus, de multe ori, a fost vorba despre cărţi a căror existenţă o ignoram, aşa că, vorba bancului, nu m-am spovedit, dar am aflat nişte adrese.

Ceea ce, însă, ridică o altă problemă: dacă mai sunt unii prin jur care citesc, cum de nu vorbesc despre asta din proprie iniţiativă? Dacă întrebi, sunt gata să-ţi împărtăşească impresiile, şi unii o fac chiar cu pasiune. Dacă însă nu pune nimeni întrebarea, continuăm să vorbim, zi de zi, despre orice altceva. În fiecare zi cel puţin un cunoscut spune ceva care începe cu „Am văzut aseară..." Nu, nu e vorba decât prin excepţie despre almanahe, crime, viol cu bile, agresiune cu pickhammerul. De regulă e vorba despre un documentar, iar uneori despre un film. În schimb, nu cred că am auzit vreodată, în ultimii ani, o relatare care să înceapă cu cuvintele: „Am terminat de citit..."

Oare de ce vorbim atât de puţin despre cărţi pe care, totuşi, le citim, măcar din când în când? La 15 ani băteam străzile vorbind despre ce-am mai citit. Nu numai despre asta, dar şi despre asta. La 25 de ani, la serviciu, făceam schimb de cărţi, destule în variantă xerografiată. Şi acum? De prostit nu ne-am prosti de tot, de vreme ce totuşi citim şi ne uităm la Discovery. Să fi devenit oarecum de ruşine să pomeneşti despre lecturi? O

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°