Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TOP 10 cele mai bune fotografii "cu fantome"

Publicat in Gandul, marți 20 septembrie 2011 ·

Fotografiile "cu fantome" sunt printre cele mai controversate imagini, lung dezbătute de cei care au ocazia să le vadă. Toptenz.net a realizat un top 10 al celor mai interesante fotografii în care se presupune că apar fantome şi stafii, majoritatea acestor imagini datând din perioadele de dinaintea dezvoltării aparaturii foto digitale.

Poate una dintre cele mai faimoase fotografii cu fantome este aceasta, surprinsă în 1936, de către fotografii unei reviste, într-o casă părăsită din Marea Britanie. Negativul acestei fotografii a fost studiat de nenumăraţi experţi şi niciunul nu a reuşit să găsească indicii cum că fotografia a fost dublu expusă la lumină sau prelucrată.

După o vizită la mormântul mamei sale, în 1959, Mabel Chinnery a decis să îi consume ultima poziţie de pe film fotografiindu-l pe soţul său. După ce a developat filmul, a văzut că pe fundalul fotografiei, în spatele soţului, apare o altă figură, a unei femei care nu avea cum să se afle în maşină în acel moment. Atât doamna Chinnery, cât şi alţi membri ai familiei sale, susţin că faţa femeii din fotografie este identică cu cea a cărui mormânt l-au vizitat şi că silueta s-a aşezat exact pe locul din spate unde obişnuia să şadă bătrână, atunci când călătoreau cu maşina. Ciudat la această apariţie este că presupusa fantomă pare a fi o fiinţă reală, din carne şi oase, chiar şi ochelarii pe care îi poartă par să reflecte lumina.

Fotografia de mai sus este bine cunoscută pe internet, ea fiind surprinsă în 1891, în biblioteca Combermere Abbey de către Sybell Corbet. Fotografia a fost realizată la un timp lung de expunere şi astfel a apărut silueta translucidă a unui bărbat care pare să şadă pe un scaun prins în cadru. Mulţi au considerat că în fotografie apare fantoma lordului Combermere, bărbatul fiind mort şi îngropat la patru mile distanţă de casă.

Imaginea d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia susţine că a doboarât şase rachete ATACMS de fabricaţie americană

News.ro acum 52 minute
Rusia a anunţat marţi că sistemele sale de apărare aeriană au doborât şase rachete ATACMS (Army Tactical Missile Systems) produse în SUA şi lansate de Ucraina în ultimele 24 de ore, relatează Reuters. Washingtonul a trimis în secret Kievului rachete

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum o ora
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord că, în perioada 30 aprilie – 2 mai 2024, sunt anunțate greve ale ofițer

Victor Ponta a dat în judecată procurorul care a instrumentat dosarul Turceni-Rovinari

HotNews acum 50 minute
Fostul premier Victor Ponta a dat în judecată statul român prin Ministerul Finanţelor, DNA şi pe procurorul Jean Uncheşelu, cel care l-a trimis în judecată pe Ponta în dosarul Turceni - Rovinari şi în care acesta a fost achitat defintiv la sfârşitul

Echipa de Billie Jean King Cup a României şi-a aflat adversara de la turneul final

Mediafax acum 31 minute
Tragerea la sorţi pentru noul format al turneului final al Billie Jean King Cup a adus echipei României un adversar accesibil. Tricolorele, calificate după victoria împotriva Ucrainei, vor întâlni în primul tur reprezentativa Japoniei. În cazul unui

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum o ora
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Cehia acordă cuplurilor de acelaşi sex cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

News.ro acum o ora
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite - cu excepţia căsătoriei -, în virtutea unei legi promulgate de către preşed

Facebook și Instagram, anchetate de Comisia Europeană pentru încălcarea Actului legislativ privind serviciile digitale

Ziare.com acum 28 minute
Comisia Europeană a iniţiat, marţi, 30 aprilie, proceduri oficiale pentru a evalua dacă este posibil ca Meta, furnizorul Facebook şi Instagram, să fi încălcat Actul legislativ privind serviciile digitale (DSA). „Această Comisie a creat mijloace de p

Pe surse Klaus Iohannis se pensionează

Ziua Constanta acum 53 minute
Catedra de profesor de Fizică a președintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” a devenit vacantă și poate fi ocupat de un titular. După o perioadă de aproximativ 27 de ani în care postul a fost rezervat, acesta s-a elib

Vremea

București
acum

19°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°