Conform apologetilor milenaristi si a cautatorilor de senzational cu orice pret, vineri, 21 decembrie, data la care se sfarseste calendarul maias, este data apocalipsei. NASA infirma si demonteaza aceste speculatii in cadrul unui comunicat de presa datat 22 decembrie, ce poarta titlul "De ce nu s-a sfarsit lumea ieri", conform LiveScience.com.
Astfel, conform Agentiei Spatiale americane, aceste false predictii privind apocalipsa provin din intelegerea gresita a Calendarului maias, care se desfasoara in cicluri de cate 400 de ani, denumite "b'ak'tun". Un astfel de b'ak'tun, cel de-al 13-lea, se incheie la 21 decembrie, in ziua solstitiului de iarna, moment care ar fi fost privit de maiasi drept incheierea unui ciclu complet al creatiei si inceperea unui nou ciclu. Daca civilizatia lor ar fi supravietuit pana in prezent, maiasii nu ar fi considerat sfarsitul unui ciclu calendaristic drept sfarsitul lumii, la fel cum nici noi nu consideram sfarsitul unui secol sau al unui mileniu drept sfarsitul lumii. Aceasta idee nastrusnica a apocalipsei maiase este de factura occidentala si a aparut recent, in ultimii 20 de ani, in urma interpretarii eronate (sau voit in cautare de senzational), a sistemului calendaristic maias.
Predictiile despre cum va arata aceasta apocalipsa variaza de la inceputul unei noi era de pace si prosperitate pentru intreaga omenire si pana la producerea unui eveniment astronomic catastrofal care va duce la disparitia speciei umane. In sensul clarificarii situatiei si a risipirii temerilor, NASA publica o lista cu cele cinci cele mai comune predictii apocaliptice si motivele pentru care acestea nu se vor adeveri.
Prima predictie: Soarele ne va ucide pe toti!
Multi dintre apologetii sfarsitului s-au folosit de coincidenta ca Soarele intra in prezent in perioada sa (de asemenea ciclica) de maximum de activit