Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tică Tănase este cel mai longeviv antrenor braşovean

Publicat in Adevarul, vineri 18 iunie 2010 ·

Tică Tănase a antrenat echipe de volei, timp de 50 de ani şi are la activ 2398 de jocuri. De pe banca tehnică, a reuşit să cucerească şase titluri de campion naţional, cu echipele Steaua şi Rapid.

Bărbatul s-a îndrăgostit de sport încă din copilărie şi nu a renunţat nicio clipă la pasiunea sa. A fost legitimat pe rând la patru sporturi diferite, însă marea sa dragoste a fost voleiul.

„Din copilărie am fost atras de sport, iar zona în care am crescut, Ploieştiul, a fost o zonă propice pentru încurajarea acestei pasiuni. În apropiere de locuinţa mea exista un teren de fotbal pe care ne petreceam toată vara. Pe timpul iernii, jucam volei şi baschet într-o sală acoperită", îşi aminteşte Tică Tănase.

Tică Tănase a devenit braşovean din studenţie şi o bună bucată de vreme a fost jucător activ, dar şi coordonator de joc.

„Voleiul era foarte popular în rândul studenţilor de la Ştiinţe Economice şi acesta a fost momentul în care m-am axat pe acest sport. Am simţit o atracţie deosebită faţă de volei şi aşa am ajuns să renunţ la celelalte sporturi. De altfel, în 1948 am şi înfiinţat echipa de volei a facultăţii, iar apoi echipa de baschet", spune antrenorul.

Antrenor la Tractorul

Din anul 1951, Tică Tănase a antrenat echipa de volei Tractorul Braşov, pe care a condus-o spre glorie. Bărbatul povesteşte că şi-a desfăşurat activitatea de antrenor în „perioada romantică" a sportului românesc, când erau cu toţii animaţi de pasiune, nu de câştigurile materiale. Acest lucru era valabil şi pentru suporteri.

„Au fost două date memorabile: 24 şi 31 ianuarie 1965. Este vorba despre două meciuri unice în istoria sportului braşovean. Venea atât de multă lume încât era o problemă să intri în sala «Tractorul», aşa că spectatorii au venit cu o seară înainte, ca să prindă un loc. Susţinătorii au rămas acolo peste noapte", povesteşte Tică Tănase.

În

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE- Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul de la New York pentru banii tăinuiţi. Pronunţarea sentinţei a fost stabilită pentru 11 iulie. Primele declaraţii ale fostului preşedinte şi reacţia lui Biden

News.ro acum 31 minute
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

Premierul slovac Robert Fico a fost externat

News.ro acum 2 ore
Premierul slovac Robert Fico a fost externat joi din spitalul din oraşul Banska Bystrica, din centrul ţării, unde a fost operat şi îngrijit în urma unei tentative de asasinat, şi a fost dus la apartamentul său din Bratislava, a anunţat presa slovacă

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 3 ore
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 7 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

Ana Bogdan a eliminat-o pe Pavliucenkova şi este în turul trei la Roland-Garros. Următoarea adversară, Svitolina

News.ro acum 53 minute
Ana Bogdan, locul 64 WTA, s-a calificat, joi, în turul trei al turneului de grans slam de la Roland-Garros. Bogdan a învins-o în turul doi pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova, numărul 22 mondial şi cap de serie 20, scor 6-4, 6-4. Meciul a durat o or

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

Biden a dat în secret Ucrainei permisiunea de a lovi în interiorul Rusiei cu arme americane (Politico)

Ziare.com acum o ora
Statele Unite ar fi dat undă verde Ucrainei să folosească arme americane pentru a lovi în interiorul Rusiei, însă doar în apropierea Harkovului, au declarat joi, 30 mai, un oficial american și alte două persoane familiarizate cu problema, citate de

„Rabla pentru tractoare”. Ciolacu: Micii fermieri vor primi până la 20.000 de euro la achiziția de noi utilaje / Fechet: Noul tractor să nu coste peste 55.000 de euro

HotNews acum 2 ore
Guvernul va lansa în curând programul „Rabla pentru tractoare”, finanțat prin Fondul pentru mediu, a anunțat joi premierul Marcel Ciolacu. „Susținem producția internă de tractoare și ajutăm mai ales micii fermieri cu acest program prin care primesc

Voleibalistul Nicolae Bărbuţă a murit la vârsta de 87 de ani. A fost campion european cu naționala României în 1963

Adevarul acum 4 ore
Nicolae Bărbuţă, campion european în 1963 cu naţionala României, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Volei pe pagina sa de Facebook.

Se redeschide circulaţia pe Transalpina din 1 iunie 2024

Mediafax acum 12 ore
CNAIR a decis redeschiderea circulaţiei rutiere pe Transalpina începând cu data de 1 iunie, anunţă Directorul CNAIR, Cristian Pistol. Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt al DN67C (Transalpina) se redeschide pe timpul zilei, în intervalul

Vremea

București
acum

18°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/30°
dum.

19°/29°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/24°
lun.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°