Felul cum ne tratăm unii pe alţii spune de asemenea multe. Nu mai suntem intransigenţi, drastici, tranşanţi, violenţi cum eram. Suntem din ce în ce mai miloşi, mai plini de compasiune, ne iertăm mult prea des.

Darwin avea dreptate. El a observat cu acurateţe cel puţin câteva aspecte ale evoluţiei vieţii pe Pământ care nu pot fi tăgăduite. Aceasta, din punctul său de vedere, a avut loc şi încă mai are, dar marele naturalist nu s-a gândit la un lucru: că va exista o limită, că la un moment dat mecanismul se va opri sau se va pierde în propria mişcare, că va interveni fără doar şi poate un declin în această transformare, respectiv adaptare a fiinţelor vii la mediul terestru. Orice vietate se naşte, trăieşte şi moare; nu există nicio excepţie de la această regulă şi va veni un timp când fiinţa vie se va întoarce împotriva naturii ei, ducându-şi existenţa suspendată, intrând într-un mediu paradoxal al firii, inexplicabil în mod natural şi imposibil. Practic, pentru univers, acea fiinţă îşi va fi încetat existenţa.

La om acest lucru începe chiar de acum să se vadă. Prin îndepărtarea sa de natură, de cea care l-a creat, organismul umanoid se înscrie pe o altă traiectorie, pe care doar el o consideră ascendentă. Există deja o mulţime de contradicţii care nu se încadrează în ceea ce s-ar numi evoluţie. Sunt din ce în ce mai mulţi oameni care, în condiţii naturale, nu ar supravieţui, iar aceştia sunt văzuţi de semenii lor, în virtutea progresului menţionat, ca fiinţe superioare. Cum altfel ar putea fi numit acest fenomen decât involuţie?

Francezii mănâncă prânzul timp de o oră, de exemplu. Doctorii spun că aşa este cel mai bine, cel mai natural pentru un corp sănătos. Natura spune altfel, pentru că eu unul nu văd un om preistoric, învelit cu blănuri de animale şi nespălat niciodată pe dinţi, mâncând o oră în linişte dintr-o căprioară putredă în timp ce îl p