România este beneficiar net al fondurilor de la Uniunea Europeană, dar numai pe hârtie, pentru că se fac plăţi directe în agricultură. Dacă s-ar exclude aceste plăţi directe, România este contributor net la bugetul UE cu 2 mld euro pentru perioada 2007-2012.
Astfel, în perioada 2007-2012 România a plătit către UE aproape 8 mld. euro (1% din PIB în fiecare an) şi a primit 10 mld. euro - din care 6 mld. euro pentru proiecte, adică aşa-numitele fonduri structurale şi pentru proiecte din agricultură, restul de 4 mld euro fiind plăţi directe. Dacă nu ar fi fost aceste plăţi directe care vin indiferent de eficienţa administraţiei şi capacitatea de a absorbi bani europeni, România ar fi fost în mod real înregistrată ca şi contributor la bugetul UE.
România a luat de la Uniunea Europeană, după aderare, în jur de 12 mld. euro, fonduri de preaderare şi de postaderare. Această situaţie o face un beneficiar net al fondurilor UE, dar trebuie făcută precizarea că fondurile pentru agricultură saltă rata de absorbţie. În schimb, rata de absorbţie pe fondurile structurale şi de coeziune care au şi cea mai mare alocare (60% din totalul alocărilor de 33,5 mld. euro între 2007-2013) este la pământ - doar 12% absorbţie din alocările de aproape 20 de miliarde de euro pentru exerciţiul financiar multianual curent.
O situaţie mai bună se înregistrează la agricultură prin Planul Agricol Comun (PAC) şi cei doi piloni ai săi - plăţile directe şi dezvoltare rurală.
În exerciţiul financiar multianual 2007-2013, România a primit prin PAC o finanţare totală de 13,8 mld euro (5,6 mld. euro pe plăţile directe şi 8,2 mld. euro pentru dezvoltare rurală).
Pe plăţile directe au fost distribuiţi beneficiarilor până la finele lui ianuarie 17,5 mld. lei (3,9 mld. euro), iar pe dezvoltare rurală 5 mld. euro (dintre care doar 3,7 mld. euro bani europeni pentru că aici cofinanţar
