Ca o discuţie în tren

Forin Alm|Şan, autorul volumului de versuri Sinuciderea se mai amână (apărut la Ed. Grinta din Cluj), se află într-o situaţie fără ieşire. Când scrie simplu, alunecă în banalitate:

"Uneori gândesc aşa:/ decât singur într-un paradis/ parcă aş prefera/ un infern alături de cei/ pe care îi iubesc/ şi mă iubesc./ Dacă ar dori-o/ şi ei./ E adevărat,/ doar uneori gândesc aşa." (Oare?)

Când încearcă să ofere cititorilor ceva nemaivăzut şi numaiauzit, recurge la imagini de o originalitate hazardată:

"Între Crăciunul cel sfânt/ şi trecerea în alt an/ Cerul s-a coborât spre pământ:/ Ninge năpraznic la Bran.// Dinspre Caraiman/ Nicio o erecţie solară." (Ninge la Bran, I).

Nici unui alt poet nu i-a mai trecut prin cap să compare răsăritul soarelui cu o erecţie! Ne întrebăm, îngroziţi, cu ce anume ar putea fi comparat apusul...

Totuşi, nu excentricitatea reprezintă predilecţia lui Dorin Almăşan. Sigur pe sine, voios, poetul înoată de cele mai multe ori în largul unei filosofări ieftine. Confesiunile şi reflecţiile sale seamănă cu cele care pot fi auzite în câte un compartiment de tren, când călătorii, plictisiţi de drumul prea lung, se angajează în discuţii despre... viaţă:

"Câtă amară tristeţe/ cuprinde şi-ascunde/ Ťjoculť acesta/ de-a viaţa, de-a moartea!" (Duelul inegal cu moartea)";

"Unii sunt frumoşi, alţii bogaţi./ Există şi destui norocoşi,/ ba mulţi chiar puternici./ Ici-colo câte unul/ străluceşte prin spirit" (Cer prea mult?);

"Urăsc timpul!/ E în mine/ şi fac parte din el." (Piatră);

"Iubind,/ cuvintele dor./ Ele pot fi o forţă/ creatoare sau distructivă." (Cuvintele) etc., etc.

Dorin Almăşan are şi un... certificat de poet, pe care i l-a oferit cândva Negoiţă Irimie, şi îl reproduce cu o recunoştinţă patetică pe prima pagi