Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fenechiu şi Adomniţei se retrag din conducerea PNL. Fenechiu infirmă demisia

Publicat in Adevarul, marți 31 iulie 2012 ·

Vicepreşedintele PNL, Relu Fenechiu, şi deputatul liberal, Cristian Adomniţei, şi-au anunţat demisia din structurile de conducere ale PNL, potrivit B1TV.

UPDATE 13.45: Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că gestul lui Cristian Adomniţei de a demisiona din BPC al PNL este unul de onoare, dar care urmează a fi validat de către structurile interne ale partidului.

„Gestul lui Adomniţei e de onoare, îl respectăm. Adomniţei rămâne unul din liderii PNL în care PNL pune mari speranţe. A fost un exemplu de onoare. Noi l-am acceptat ca atare. Acest gest urmează să-l validăm în structurile interne“, a declarat Vosganian.

UPDATE 12.13: Contactat de Antena 3, Relu Fenechiu a infirmat demisia. Acest a declarat că va da publicităţii un comunicat de presă în acest sens.

De altfel, Relu Fenechiu, șef al campaniei PNL pentru referendum, a declarat că va demisiona din toate funcțiile deținute în PNL, dacă Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni.

„În condițiile în care Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni, eu am spus ca voi demisiona din toate funcțiile de conducere din PNL. Deocamdată nu s-a întors și luptăm în continuare. Vor fi oameni care vor analiza dacă această campanie pentru referendum a fost bine făcută sau nu“, a precizat Fenechiu.

Cristian Adomniţei îşi explică demisia prin rezultatele slabe obţinute la referendum.

„Eu mi-am luat un angajament în faţa colegilor mei, în timpul campaniei, potrivit căruia în cazul în care Iaşiul nu se situează în primele cinci judeţe din ţară ca prezenţă la vot îmi voi da demisia din Biroul Politic Central. Acest lucru nu s-a întâmplat şi am demisionat“, precizează Adomniţei.

Vom reveni cu detalii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 4 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 5 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 4 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 4 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°