Arhitectul-şef al Timişoarei a urcat pe marii munţi ai lumii, a făcut turul ţării cu bicicleta, iar acum se simte liber pe motor. Sorin Ciurariu s-a îmbolnăvit de „munţomanie” (dragoste pentru munte) în copilărie, când părinţii l-au dus în Valea Prahovei.

„Mă uitam de jos prin lunetă şi vedeam muntele şi oamenii cum merg pe poteci. La mine dragostea pentru munte a fost necondiţionată. Acolo mă simţeam liber. Când am lucrat în învăţământ, vacanţa era o noţiune bine definită”, povesteşte Ciurariu. La 19 ani, însă, arhitectul-şef a devenit „munţoman adevărat”.

„Prima oară pe munte am fost în Cheile Caraşului. În acelaşi an am făcut prima tură serioasă în Retezat şi atunci mi-am dat seama cât e de important muntele pentru mine. Mă trezeam dimineaţa când se crăpa de ziuă instantaneu, mă simţeam natural”, a mai spus Sorin Ciurariu. La început nu avea echipament de munte, fiind nevoit să împrumute şi chiar să doarmă în pătură în loc de sac de dormit. „Echipamentul nu este necesar pe munte, dar face diferenţa”, a specificat arhitectul.

Parângul, muntele cel mai iubit

Pasionat de munte, Sorin Ciurariu a „bătut” aproape toate vârfurile de la noi, dar şi altele din străinătate. „Eu nu m-am aruncat la chestii pentru care nu am fost pregătit. Muntele pe care îl iubesc însă cel mai mult este Parângul pentru că de fiecare dată când am avut impresia că ştiu ce se întâmplă m-a dat peste cap. Parângul este singurul munte pe care am avut degerături. Eram bine echipat, dar am uitat să îmi pun cagula”, a povestit Ciurariu.

Sorin Ciurariu îngheţat în Parâng

În 2001, actualul arhitect-şef a fost în Munţii Caucaz, pe vârful Elbrus (5.462 metri), unde a trăit şocul vieţii lui. „În momentul în care am văzut vârful am izbucnit în lacrimi instantaneu. Lacrimile au venit din tălpi. Urcam, era dificil, venea furtuna. Când a