Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 7,6 milioane de premii câştigate la Loto anul trecut

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 4 ianuarie 2011 ·

Câteva milioane de români au câştigat anul trecut premii la jocurile de noroc. Astăzi, compania Naţională Loteria Română a anunţat că a acordat, în 2010, peste 7,6 milioane de premii în valoare totală de peste 754 milioane de lei (176 milioane de euro). Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

Dintre acestea, cele mai multe câştiguri s-au înregistrat la Videoloterie, unde numărul premiilor a ajuns la 5,2 milioane, în valoare totală de 559 milioane de lei.

La Loto 6/49, Loteria a acordat premii în valoare de peste 109 milioane de lei, pentru 770.000 de câştiguri la cele patru categorii, potrivit unui comunicat al companiei.

Report de 13 milioane de lei

La sfârşitul anului, Loteria a realizat o extragere specială în noaptea dintre ani - două trageri, iar biletele erau valabile la ambele extrageri, însă numerele extrase nu au fost norocoase pentru românii care au jucat. Pentru că niciun jucător la Loto 6/49 nu a reuşit să ghicească toate cele şase numere extrase la tragerea principală, premiul pus în joc, în valoare de 10.520.574,87 lei, a fost reportat pentru tragerea suplimentară. Dar nici la această tragere suplimentară nu a fost înregistrată vreo variantă câştigătoare la Categoria I. Astfel, suma de aproape 13 milioane de lei de la Categoria I a tragerii suplimentare a fost reportată pentru prima tragere Loto 6/49 din noul an, care va avea loc pe 6 ianuarie.

Totuşi, la această tragere au fost 22 de câştiguri la categoria a II-a, în valoare de câte 29.910,75 lei. De asemenea, la categoria a III-a au fost 1.189 de câştiguri, iar la categoria a IV-a alte 22.804 de câştiguri.

De Anul Nou nu a lipsit nici tragerea Noroc, la care s-au înregistrat peste 500 de câştiguri. Premiul "cap de afiş" la tragerea Noroc a fost obţinut la categoria a II-a a acestui joc, fiind în valoare de 66.658,75 lei, potrivit Loteriei Române.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 57 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum 33 minute
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 8 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 9 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 8 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 8 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Manifestarea pro-palestiniană în campusurile americane: aproape 200 de persoane au fost arestate

News.ro acum o ora
Aproape 200 de manifestanţi pro-palestinieni au fost arestaţi, sâmbătă, în trei campusuri americane, când poliţia a evacuat taberele lor, cel mai recent episod al unei mişcări studenţeşti care se răspândeşte în Statele Unite, relatează AFP. Început

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

8°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°