Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turcii de Garanti şi-au luat director de vânzări de la ING

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 2 martie 2012 ·

Garanti, o bancă de talie medie deţinută de grupul turc cu acelaşi nume, a numit-o în funcţia de director general adjunct pe vânzări pe Anca Motca, ea fiind recrutată de la ING Bank, unde a ocupat o poziţie similară în ultimii trei ani.

Din această po­ziţie ea va fi responsabilă de strategia de vânzări şi dezvoltare a băncii pe segmentele retail, IMM-uri şi bancassurace, dar va coordona şi administrarea reţelei de agenţii a băncii. Garanti avea la sfârşitul anului trecut o reţea de 77 de sucursale şi agenţii.

Motca a absolvit Academia de Sudii Economice din Bucureşti în 1998 şi are o experienţă de peste zece ani în managementul vânzărilor în sectorul bancar. Ea fusese numită de olandezii de la ING pe poziţia de director de vânzări retail în noiembrie 2008.

"Avem încredere că experienţa ei în sectorul bancar va contribui la creşterea Garanti", a declarat Murat Atay, directorul general al Garanti Bank. Grupul turc Garanti deţine pe piaţa locală o bancă şi trei instituţii financiare nebancare, preluate la sfârşitul lui 2010 de la GE Money.

Turcii sunt activi pe piaţa locală de la sfârşitul anilor '90, însă mult timp a rămas cu o prezenţă discretă, concentrată în zona clienţilor corporate. Garanti a lansat o ofensivă pe retail abia din 2007, dar afirmă că în prezent acest segment a ajuns să reprezinte jumătate din portofoliul de credite. Garanti Bank avea la sfârşitul anului trecut un portofoliu de credite de 936 mil. euro, în creştere cu 19% comparativ cu 2010. Banca administra în decembrie active de 1,45 mld. euro şi ocupa locul 14 pe piaţă.

Oficialii Garanti afirmă în continuare că vânează un loc în topul primelor zece bănci locale, dar spun că principalul obiectiv este creşterea profitabilităţii şi nu majorarea cotei de piaţă cu orice preţ.

Garanti, o bancă de talie medie deţinută de grupul turc cu acelaşi nume, a numit-o în f

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 30 minute
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

BREAKING Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați din aparatul de lucru al premierului Ciolacu cer salarii mai mari

G4Media acum 43 minute
Zeci de angajați din aparatul de lucru al Guvernului organizează la această oră un protest spontan în fața Palatului Victoria. Potrivit liderului sindical, Noni Iordache, a declarat pentru G4Media.ro că angajații cer salarii mai mari și declară că s

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum o ora
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Rareş Bogdan: Ne dorim să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari

Mediafax acum 18 minute
„Ne dorim foarte mult ca, dacă românii vor înţelege ce reprezintă această echipă naţională formată din PNL şi PSD, să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari, asta înseamnă 17. De la 44% în sus, scor direct, facem 1

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 4 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 3 ore
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum 3 ore
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°