Produs al istoriei creat sub presiunea geografiei, tehnologia are capacitatea de a o modifica pe aceasta din urmă. De­ter­minanta geografică dobândeşte astfel o variabilitate care conduce la mu­taţii ale soluţiilor istorice. Aşa se ex­plică de ce istoria se repetă, dar niciodată identic.

Este adevărat că securitatea energetică a Germaniei depinde de accesul la rezervele de hidrocarburi ale Ru­siei. Proiectul conductei North Stream – mult criticat, întrucât oco­leşte statele baltice şi Polonia, prefe­rând o rută submarină prin Baltica – face tocmai ca semnificaţia geopo­li­tică a câmpiei poloneze ca spaţiu de tranzit obligatoriu între Rusia şi Germania să îşi reducă dramatismul.

Tot astfel, includerea Canalului Dunăre-Marea Neagră în culoarele de transport europene reduce importanţa Gurilor Dunării pentru controlul cărora în trecut s-au purtat războaie.

Dacă proiectele South Stream sau Na­bucco vor prinde viaţă, Ucraina îşi va pierde cvasimonopolul tranzitu­lui hidrocarburilor ruse sau central-asiatice către Europa Centrală şi prin asta o bună parte din importanţa geostrategică. Slăbită astfel econo­mic, dar întărită sub aspectul securităţii ex­terne (cu cât miza geopolitică este mai redusă, cu atât scade motivaţia ame­ninţărilor din afară), ea va trebui să îşi reevalueze strategia de su­pra­vieţuire. Pe de o parte, oligarhii le­gaţi în prezent de sistemul de tran­zit al gazului şi petrolului îşi vor pier­de influenţa şi vor trebui să accepte re­formele economico-politice pe care până acum le-au blocat.

Pe de altă par­te, putându-şi procura resurse ener­getice şi din UE (devenit tranzi­ta­rul acestora pentru Ucraina), de­pen­denţa politică a Kievului faţă de Mos­cova se va diminua. În al treilea rând, obligată să caute noi soluţii pentru finanţarea dezvoltării, Ucrai­na va observa că politicile de coeziu­ne ale UE nu au echivalent într-o Ru­si