Preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat speranţa, ieri, în cadrul întâlnirii cu noul ambasador al Turk-menistanului, Şohrat Jumaev, că această ţară va fi un partener al Româ-niei şi al Europei în ceea ce priveşte proiectele de diversificare a surselor de hidrocarburi, a informat Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat citat de Agerpres.
Ambasadorul turkmen, care şi-a prezentat ieri scrisorile de acreditare, a evidenţiat relaţiile politice bilaterale foarte bune şi şi-a exprimat încrederea că va contribui la dezvoltarea relaţiilor economice la un nivel similar. Diplomatul a mulţumit din partea Guvernului turkmen pentru bursele oferite de statul român în vederea pregătirii de specialişti în diverse domenii.
Preşedintele României şi-a exprimat satisfacţia pentru faptul că aspectele convenite cu prilejul vizitei sale oficiale în Turkmenistan au fost aduse la îndeplinire, inclusiv în ceea ce priveşte bursele pentru tinerii turkmeni.
F.A. Preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat speranţa, ieri, în cadrul întâlnirii cu noul ambasador al Turk-menistanului, Şohrat Jumaev, că această ţară va fi un partener al Româ-niei şi al Europei în ceea ce priveşte proiectele de diversificare a surselor de hidrocarburi, a informat Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat citat de Agerpres.
Ambasadorul turkmen, care şi-a prezentat ieri scrisorile de acreditare, a evidenţiat relaţiile politice bilaterale foarte bune şi şi-a exprimat încrederea că va contribui la dezvoltarea relaţiilor economice la un nivel similar. Diplomatul a mulţumit din partea Guvernului turkmen pentru bursele oferite de statul român în vederea pregătirii de specialişti în diverse domenii.
Preşedintele României şi-a exprimat satisfacţia pentru faptul că aspectele convenite cu prilejul vizitei sale oficiale în Turkmenistan au fost aduse la îndeplinire, inclusiv în ceea ce pr