Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decapitarea lui Videanu, în impas

Publicat in Jurnalul, vineri 25 iunie 2010 ·

Aripa Udrea-Băsescu din PDL a eşuat miercuri seara în încercarea de a da o lovitură tripletei BVB prin înlocuirea lui Adriean Videanu (foto) din funcţia de primvicepreşedinte al partidului, ca urmare a presiunilor făcute în ultima perioadă inclusiv de la Palatul Cotroceni.

Şedinţa de miercuri seara a conducerii PDL nu a reuşit decât să adâncească şi mai mult conflictul dintre cele două tabere, după ce Videanu şi Blaga, după o strategie pusă la cale cu o seară înainte, la Palatul Mogoşoaia, au lansat un atac la adresa premierului Boc, căruia i-au cerut să opereze rapid o remaniere a miniştrilor incompetenţi.

Tripleta BVB a invocat de partea sa, împotriva încercărilor de impunere a unor noi şefi la vârful partidului, statutul PDL, care nu permite ca preşedintele să numească după bunul său plac nişte persoane noi pe funcţiile de prim-vicepreşedinte. Conflictul pe această temă a fost amplificat de faptul că Elena Udrea tocmai declarase, într-un interviu apărut într-un cotidian central, că Traian Băsescu ar dori ca în conducerea PDL să fie promovaţi oameni ca Monica Macovei, Cristian Preda, Sever Voinescu sau Teodor Baconschi.

Astfel, potrivit dorinţei lui Traian Băsescu, Emil Boc ar trebui să semneze o hârtie prin care să delege temporar atribuţiile de conducere a PDL către cei sus-numiţi, lucru considerat nestatutar de tabăra adversă.

Emil Boc a spus, la finalul şedinţei, că democrat-liberalii nu au ajuns la nici un compromis. "Nu s-a luat nici o decizie în această seară, aceste lucruri vor fi discutate în cadrul BPN începând de săptămâna viitoare unde practic vom rearanja modul de funcţionare al comisiilor de specialitate, cu atribuţii punctuale pentru fiecare vicepreşedinte al Biroului Permanent Naţional", a spus Boc.

De partea cealaltă, Vasile Blaga, a declarat ieri că, democrat-liberalii au ajuns la concluzia că Biroul

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum o ora
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 3 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 48 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 2 ore
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 17 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 6 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum 2 ore
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 3 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°