Fotbalul nostru a devenit dinamic, nesocotind tradiţia, ca toată societatea noastră călărită de cei avuţi. Flerul şi banii patronilor hotărăsc. Aşa se face că din circuit au ieşit zone istorice, care ţeseau interes şi farmec.
Mă gândesc în primul rând la Arad şi Oradea. S-au sumeţit, în schimb, servitori de odinioară, un Vaslui şi Urziceni, de pildă, care au ieşit la lumină, scuturându-se de anonimat. Explicaţia e simplă. Porumboiu e un om de fotbal şi avut şi priceput.
A făcut importuri inspirate şi a înşurubat pe banca tehnică un monstru sacru ca Lăcătuş, care emană părestigiu şi înaripează cabina. Isprava Urziceniului aflat la poarta gloriei a făcut senzaţie. Unirea e o combinaţie reuşită închegată şi vegheată de Dumitru Bucşaru, un patron discret, invizibil, un fel de guru ialomiţean, misterios, dar eficace. Are în panoplie un iatagan şi un stilet, pe Dan Petrescu şi Meme Stoica, care încap în aceeaşi teacă.
Oşteanul Dan şi curteanul Meme s-au înfrăţit pe bancă, în timpul meciurilor, insuflând echipei forţă şi inspiraţie. Aşa se face că Unirea ţine piept Europei evoluate.
Cum s-a întâmplat şi la returul cu Sevilla, când un pigmeu demn şi ambiţios a pus talpa pe gâtul unui uriaş. Rar mi-a fost dat să văd cum o echipă dominată copios precum reprezentanta noastră, să se bată cu atâta ardoare şi încredere, apărându-şi „sărăcia şi nevoile şi neamul", vorba poetului. S-a declanşat fiesta? Nu. Orăşelul campioanei, zgâlţâit din somn, s-a frecat la ochi, scuipându-şi în sân să nu se deoache.
