Când vine vorba despre felul în care femeile ştiu să aplice produsele cosmetice pentru a obţine cele mai bune rezultate, specialiştii care lucrează în industria modei consideră că până şi cele mai experimentate dau greş, inclusiv vedetele, care se presupune că au parte de sfaturi de specialitate.
Make-up artistul Mirela Vescan a explicat pentru „adevărul.ro“ care sunt cazurile în care poţi ajunge să obţii efectul botezat grăitor „ochi de raton“.
„Suntem tentate să folosim un corector anticearcăn mult mai deschis la culoare decât fondul de ten, în dorinţa de a acoperi cearcănele, iar acest lucru este şi mai uşor de observat atunci când există cearcăne cu pungi. De aceea, trebuie folosită o nuanţă mai închisă pentru a atenua defectele.“
Smokey eyes, interzis ziua
A doua situaţie se referă la folosirea unui machiaj intens, de tip „smokey eyes“, pe timpul zilei, acesta fiind recomandat seara, explică Vescan.
Actriţa şi cântăreaţa Taylor Momsen este celebră pentru machiajul smokey eyes pe care îl adoptă indiferent de momentul zileiFOTO www.starpulse.com
Oana Zăvoranu este una dintre vedetele care recurge frecvent la conturarea ochilor cu farduri în nuanţe închise, iar rezultatele nu sunt întotdeauna fericite.
Petele de culoare pe care ratonul le are în jurul ochilor a dus la botezarea sugestivă a uneia dintre cele mai nefericite gafe de machiaj pe care le poate face o femeie
La rândul ei, actriţa Eva Longoria a ajuns deja o legendă în ilustrarea acestei greşeli de machiaj, după ce a fost pozată cu două cercuri albe în jurul ochilor. „În cazul Evei Longoria este vorba despre folosirea greşită a unei pudre High Definition. Aceasta se foloseşte numai pentru şedinţele fotografice profesionale, nu şi pentru apariţiile publice“, spune Mirela Vesacan. Machiajul incomplet, adică fardarea exclusivă a ochi