Bucureștiul este cea mai poluată capitală din Uniunea Europeană. De vină în proporție de 70% este traficul auto: în Capitală sunt înmatriculate peste 1,2 milioane de mașini (un autovehicul la 1,57 locuitori), iar încă cel puțin un milion de vehicule se află zilnic în tranzit.
Fiecare bucureștean inhalează în decursul unui an tone de substanțe poluante. Ați citit bine, tone. Un studiu derulat timp de trei ani în 12 state europene arată că dacă s-ar lua măsuri de limitare a poluării aerului în principalele orașe s-ar putea salva, anual, 19.000 de vieți. Mai mult, speranța de viață ar crește cu circa doi ani.
Traficul sufocant nu mai este doar problema Capitalei, ci și a altor orașe importante din România. Suntem dependenți de mașină până în măduva oaselor. Stăm la volan cu orele, acolo ne setăm ziua și starea de spirit. Cel mai adesea, una negativă. Ca să pună capac, benzina se scumpește aproape săptămânal. De vină e întotdeauna factorul extern: cotația țițeiului, cursul valutar, revoluția din Libia și ce mai pică între timp. Într-un cuvânt, fatalitatea. Ți se spune că te enervezi degeaba pe companiile petroliere care, asta e, trebuie să facă profituri oriunde, oricând și oricum.
Îți crește tensiunea și mai mult când îi auzi pe isteții din Guvern chițăind ipocrit lozinci de solidarizare („creșterile de prețuri sunt aberante“, „vom investiga“, „de vină sunt ăia dinaintea noastră, care au vândut Petromul“ etc.), dar pe la spate își freacă mâinile pervers privind cum cresc veniturile la buget din taxele aplicate carburanților. Între timp, președintele Băsescu ne face cu mâna din elicopter, de unde prețurile din România se văd neverosimil de mici, ca un făcut, mereu sub media UE, motiv pentru care întotdeauna va fi loc de creștere.
Ceva însă tot se întâmplă. Vânzările de carburanți au scăzut cu 29% în ianuarie față de luna precedentă. Că o