PAPORNIŢA CU ÎNŢELEPCIUNI După aproape o lună de şah etern, cu respectarea sacrosanctă a ritualului Sărbătorilor de iarnă, lupta fără de sfârşit a capsomanilor care în 2004 au cucerit împreună reduta pesedistă şi au câştigat puterea politică a degenerat într-un meci de ping-pong ridicol, cu scrisori şi acuzaţii reciproce. Câştigătorul ţăcănelii e încă greu de intuit, dar pierde sigur o Românie istovită de privit lung la tăvăleala reciprocă din ringul uns din belşug cu emulsia de cacao şi scuipat.

PAPORNIŢA CU ÎNŢELEPCIUNI

Acum vreo 18 ani, poporul român, prin reprezentanţii săi (ulterior) aleşi ori numiţi, l-a împuşcat, pentru nişte infracţiuni mai mult sau mai puţin imputabile direct, pe dictatorul Nicolae Ceauşescu. L-a împuşcat degeaba, fiindcă – dacă acele criterii ar mai fi valabile în ziua de astăzi – viaţa politică poreclit democratică ar trebui să se transforme într-un genocid instituţional. Tentativa – legitimă constituţional – de numire a Noricăi Nicolai în funcţia de ministru al Justiţiei a scos la iveală, cu o violenţă absolut greţoasă, tot ce are mai hidos în adâncurile ei populaţia vieţuitoare a spaţiului carpato-dunăreano-pontic. Doi aşa-zişi bărbaţi de stat, în fapt nişte caricaturi de politicieni cu aere false de primadone, s-au coborât, în public, la nişte comportamente de pitecantropi vorbitori şi la costum doar pentru a-şi demonstra unul altuia că-n ei zace nefolosită o importantă sămânţă haiducească.

Într-unul dintre colţurile ringului numit România s-a înfipt hotărât, pe picioarele din faţă, autointitulatul Jucător, un soi de personaj popular straniu, cu aură falsă de martir şi comportament de lotru la drumul mare. Omul are idei puţine şi fixe, plus o convingere patologică potrivit căreia Dumnezeu l-a ales să ne izbăvească. În acest război perfect inutil, la care Europa Unită priveşte de-a dreptul pros