Bursa a reusit sa inchida ieri in urcare, cu 2,7% la nivelul indicelui BET, dupa cinci sedinte consecutive de scadere, in care a pierdut in medie 17%. Dupa ce in deschidere Bursa se aprecia cu pana la 4% la nivelul indicatorului energetic BET-NG, investitorii nu au reusit sa mentina ritmul de crestere, la inchidere indicatorul consemnand un avans de 2,9%.
"Era de asteptat ca Bursa sa revina pe plus la inceputul acestei saptamani, tinand cont de pierderile mari din ultimele sedinte. Cu toate acestea, nu cred ca putem vorbi de o tendinta crescatoare a pietei, nu exista niciun semn in acest sens, ba mai mult se anunta un februarie dezastruos, daca ne uitam la contextul economic intern. Banii sunt cea mai mare problema a investitorilor, lipsesc cu desavarsire", a declarat Leonard Visan, directorul general al societatii de administrare a investitiilor Investica.
De aceeasi parere este si Rares Nilas, directorul BT Securieties, care se asteapta ca in perioada imediat urmatoare variatiile sa fie ridicate, pe fondul stirilor negative externe. "Orice stire se va transpune in piata si este clar ca perioada imediat urmatoare va duce la oscilatii mari ale pietei. De asemenea, fenomenul va fi accentuat si de intrarea investitorilor speculativi in piata, care vor continua sa faca jocurile", spune el.
Societatile financiare au consemnat cea mai modesta evolutie in sedinta de ieri, la nivelul indicatorul general, BET-FI, cresterea fiind de doar 1%. Cea mai mare apreciere din randul SIF-urilor a fost inregistrata de titlurile SIF Muntenia (SIF4), care s-au apreciat cu 2,9%, urmate in top de cresterea actiunilor SIF Moldova (SIF2), de 1,3%, si SIF Oltenia (SIF5) si SIF Banat-Crisana (SIF1), ambele inregistrand un avans de 0,8%. Actiunile SIF Transilvania (SIF3) nu au reusit sa se mentina pe plus, coborand cu 1,9% sub nivelul de referinta, pana la pretul de 0