Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov, Cluj şi Iaşi, în topul judeţelor cu debranşări masive de la căldură

Publicat in Capital, marți 26 noiembrie 2013 ·

Braşov, Cluj şi Iaşi sunt primele în topul judeţelor cu debranşări masive de la sistemul centralizat de încălzire în ultimii 10 ani. Unii dintre cei care au optat pentru debranșare fie nu au mai putut plăti factura la întreținere, fie au ales un sistem individual de încălzire.

„Ultimii zece ani au adus debranşări importante de la sistemul centralizat, în favoarea sistemelor individuale de încălzire. Astfel, dacă, în 2002 (conform datelor recensământului), 2,5 milioane de locuinţe foloseau ca sursă de apă caldă şi căldură CET-urile, în acest moment doar aproximativ 1,39 milioane de locuinţe mai sunt branşate în întreaga ţară”, spune Cătălin Drăguleanu, Country Sales and Operation Manager Ariston Thermo România.

Potrivit acestuia, parcul de centrale termice pe gaz instalate a crescut de la an la an, ajungând, potrivit estimărilor interne, la peste 1,5 milioane de unităţi în funcţiune, dintre care 1,1 milioane fiind în locuinţe ce au renunţat la sistemul centralizat. O analiză a companiei arată că, în ultimii zece ani, cele mai multe debranşări au fost realizate în judeţul Braşov, unde peste 78.000 de familii au renunţat la sistemul centralizat de încălzire. Pe locul al doilea se află judeţul Cluj, cu peste 68.000 de debranşări din 2002 şi până în prezent, urmat de Iaşi (>66.600) şi Bacău (>55.500).

În Bucureşti s-au deconectat de la RADET peste 54.700 de locuitori, iar în Hunedoara peste 51.100. Şi în Argeş peste 47.300 de locuitori au ales debranşarea, în timp ce în Neamţ pentru această soluţie au optat mai mult de 46.200 de persoane. La această listă se adaugă şi judeţele Brăila (>42.500), Timiş (>36.800), Sibiu (>33.600) şi Gorj (>30.500).

„Creşterea continuă a preţului la energia termică, problemele CET-urilor din întreaga ţară şi anularea subvenţiilor acordate de Guvern sistemului centralizat de încălzire au fost principalele cauze pen

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum o ora
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Handbal (f): Gloria Bistrița, învinsă în finala EHF European League

HotNews acum 16 minute
Gloria Bistrița a pierdut în finala EHF European League la handbal feminin. Formația din România a fost învinsă de Storhamar Handball Elite, scor 29-27. Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven Simon / AFP / Profimedia Gloria Bistrița - Storha

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 45 minute
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Egiptul, anunț oficial privind plângerea împotriva Israelului pentru genocid la Curtea Internaţională de Justiţie depusă de Africa de Sud

Ziare.com acum o ora
Egiptul a anunţat oficial duminică, 12 mai, că va sprijini formal la Curtea Internaţională de Justiţie plângerea formulată de Africa de Sud împotriva Israelului pentru presupuse crime de genocid comise în războiul aflat în desfăşurare în Fâşia Gaza.

Va proteja NATO cerul Ucrainei? Parlamentarii germani propun ca dronele rusești să fie doborâte de pe teritoriul României și al Poloniei

HotNews acum 2 ore
Importanți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca țările europene din cadrul NATO să apere spațiul aerian de deasupra vestului Ucrainei chiar de pe teritoriul Alianței Nord-Atlantice, a r

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 6 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

VIDEO O participantă la Eurovision a surprins în culise cu o piesă românească: „Pronunția este perfectă”

HotNews acum 4 ore
Piesa „Șaraiman” s-a auzit în culisele concursului Eurovision 2024, interpretată de reprezentanții Armeniei, cei care formează duo-ul LADANIVA. În timp ce se pregătea să intre pe scenă în cea de-a doua semifinală de joi, 9 mai, solista armeană Jakli

Gabriela Firea, pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei, iar Nicuşor Dan se află pe poziţia 8, ca independent / Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR), pe locurile 2 şi 3, Diana Şoşoacă, pe 5, Piedone, pe 6

News.ro acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea se va afla pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei din 9 iunie, urmată de Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR). Nicuşor Dan, actualul primar, se află pe l

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

10°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°