Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu, despre Ponta: Au fost lucruri pe care a trebuit să le clarificăm public, din păcate

Publicat in Mediafax, miercuri 18 septembrie 2013 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că în relaţia cu premierul Victor Ponta au fost lucruri care "au trebuit să fie reglate, din păcate, public", precizând că majoritatea de 70% de care beneficiază Guvernul reprezintă un atu de soliditate, stabilitate şi predictibilitate.

Antonescu a fost întrebat, într-o declaraţie susţinută în Elveţia, în ce măsură a fost vorba despre o "împăcare" cu Victor Ponta, după cum a anunţat premierul.

"Au fost nişte lucruri care până la urmă au trebuit să fie reglate din păcate public, eu cred însă – şi am spus-o şi în momentele mai încordate – avem nişte angajamente atât de serioase, nu atât între noi, cât în faţa cetăţenilor şi nu ne putem juca cu ele. Dacă sunt neclarităţi, după cum vedeţi, le putem clarifica şi merge mai departe. E foarte interesant că această majoritate, pe care şi aici şi oriunde mergem în lume, noi o invocăm ca un atu pentru România şi este privită ca un atu. Atunci când discuţi cu Guvernul, cu Parlamentul unei ţări, unde există o majoritate de 70% ai garanţia solidităţii, stabilităţii şi predictibilităţii şi ca această majoritate să fie păstrată şi această majoritate să lucreze în folosul cetăţenilor", a declarat Antonescu, care se află într-o vizită în Elveţia.

În ultima săptămână, liderii PNL şi PSD, înfrunte cu Crin Antonescu şi Victor Ponta, au lansat o serie de acuzaţii publice reciproce, vorbind inclusiv de riscul ruperii USL şi al căderii Guvernului.

Premierul Victor Ponta, preşedintele PSD, a anunţat că a discutat marţi cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi că s-a "împăcat" cu acesta, iar orice dispută va fi păstrată în viitor într-un cadru privat.

El a precizat că Antonescu rămâne candidatul USL la alegerile prezidenţiale, în condiţiile în care PSD şi-a respectat întotdeauna toate acordurile astfel că nu s-a pus problema nici de această dată de o mod

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 56 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Nicușor Dan conduce în primul sondaj realizat de PSD după ce Gabriela Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei. Piedone, locul 3

HotNews acum o ora
Nicușor Dan ar câștiga alegerile pentru Primăria Generală cu 31% din voturi, în timp ce Gabriela Firea, candidata PSD proaspăt intrată în cursă, s-ar clasa pe locul 2 cu 24 de procente, urmată de Cristian Popescu Piedone (PUSL), cu 20%, potrivit unu

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 33 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Cum va fi vremea de Paște. Meteorologii anunță temperaturi peste cele normale în ultimele două săptămâni din luna mai

Ziare.com acum 52 minute
Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, ulterior temperaturile se vor apropia de cele normale, iar în ultimele două săptămâni din luna mai se vor înregistra

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum o ora
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum o ora
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°