Preţul materialelor auxiliare porneşte de la câţiva lei, însă poate ajunge la 25-30 de lei, bani pe care părinţii îi scot din buzunarul propriu. Deşi învăţământul primar şi gimnazial este gratuit, părinţii sunt obligaţi să scoată din buzunar o grămadă de bani. Cu toate că elevii primesc la şcoală manuale, acestea sunt mai puţin utilizate comparativ cu diversele culegeri şi materiale auxiliare.
„M-am săturat să tot cumpăr cărţi peste cărţi. Vrând-nevrând, sunt obligată să achiziţionez tot felul de culegeri de exerciţii şi probleme, pentru că la clasă profesorul nu lucrează de pe manualele gratuite”, a spus mămica unui elev în clasa VI-a, din Deva.
Cărţi învechite
Faptul că şcolarii îşi achiziţionează diverse materiale auxiliare este confirmat de către librării. „Avem zilnic 15-20 de solicitări. Cea mai căutată este bibliografia şcolară pentru clasele V-VIII. Pe lângă culegerile de exerciţii şi probleme la matematică, vânzările merg la fel de bine şi la limbile străine, respectiv limba română”, a declarat Elena Ripoşan, şefa unei librării din Deva. Pe de altă parte, profesorii spun că manualele de care elevii beneficiază gratuit sunt vechi şi nu mai corespund actualei programe de învăţământ. „Unele manuale sunt făcute în anul 1996, iar programa de pe care au fost întocmite nu mai este valabilă. De exemplu, un copil nu poate rezolva o anumită problemă din manual pentru că se regăseşte într-un capitol pe care programa actuală nu-l cere a fi studiat”, a precizat Dorin Linţ, profesor de matematică.
„Unii părinţi solicită materiale didactice auxiliare, pentru ca elevii să poată lucra suplimentar. Nu li se impun şcolarilor anumite culegeri de către profesori”, Dana Popa, director adjunct la Şcoala Generală ,,Andrei Şaguna” din Deva.
Materialele auxiliare golesc buzunarele
Culegerile de