Sistemul de Gospodărire a Apelor Maramureş demarează seria manifestărilor pentru marcarea Zilei Mondiale a Apei, care este sărbătorită în fiecare an în data de 22 martie.
În acest an, tema Zilei Mondiale a Apei, „Apă curată pentru o lume sănătoasă", subliniază importanţa informării şi a conştientizării cetăţenilor în ceea ce priveşte calitatea apelor şi protejarea resurselor de apă. Sistemul de Gospodărire a Apelor Maramureş participă la activităţiile coordonate de Vital SA Baia Mare şi Colegiul Economic „Nicolae Titulescu". De altfel, cele trei instituţii sunt implicate şi în proiectul educaţional „Planeta Albastră, Planeta Apei",iniţiat de către şcolile „Avram Iancu", „Nichita Stănescu", Şcoala Budeşti (Bistriţa Năsăud) şi Universitatea „Vasile Goldiş", filiala Baia Mare. În 23 martie, ora 10.00, elevii băimăreni vor efectua o vizită în cadrul Laboratorului de Calitate a Apei al Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureş. Pe holul instituţiei va avea loc şi o mini-expoziţie de desene tematice. Joi 25 martie, în incinta bibliotecii Şcolii „Nichita Stănescu", se va viziona un film documentar pe teme de mediu, iar în data de 29 martie, ora 13.00, elevii şcolilor „Avram Iancu" şi „Nichita Stănescu" vor participa la o acţiune de igienizare a malurilor râului Săsar din municipiul Baia Mare. Elevii şcolii din Budeşti vor igieniza Pârâul de Câmpie din localitate.
De asemenea, Sistemul de Gospodărire a Apelor Maramureş este iniţiatorul evenimentului sportiv „Ape Curate" la fotbal, ce se va desfăşura sâmbătă, 20 martie, orele 11.00 - 15.00.