Spuneam intr-un articol trecut ca exista doua categorii de pledoarii impotriva votului. Intr-una sunt cele prezentate drept rationale sau obiective, despre care am discutat acolo; celelalte, mult mai prezente in spatiul public, sunt cele emotionale si subiective. Daca pledoariile “rationale” considera ca absenteismul e un lucru pozitiv la modul obiectiv si pentru toata lumea, cele “emotionale” pornesc de la o perceptie proprie pe care isi bazeaza optiunea personala de a nu vota.

Cei care fac astfel de pledoarii pro-absenteism sunt adesea atacati in dezbaterea publica, uneori foarte brutal. In ce ma priveste, nu fac parte din cei care pledeaza pentru absenteism, din contra, consider ca votul e un lucru necesar. Cu toate astea, consider ca atacurile impotriva celor care refuza sa mearga la vot sunt nefondate si ca punctul de vedere al acestor oameni merita aparat si inteles.

In primul rand, resping vehement ideea ca absentii ar trebui sa fie obligati sa mearga la vot cu amenintarea unei sanctiuni, de exemplu a unei amenzi. Si nu ma refer aici la faptul ca oricum absenta lor de la vot se traduce adesea printr-o astfel de sanctiune, intr-un fel de recul politic. Motivul pentru care resping o astfel de masura este mult mai simplu si mult mai important: democratia liberala, careia votul popular ii e un instrument, este sistemul politic care asigura practic gradul maxim de libertate personala pentru cetatenii unui stat. Acesta ii e scopul fundamental. Ideea de a obliga pe cineva sa contribuie la un sistem menit sa maximizeze libertatea personala este un non-sens evident, la nivel de principiu. Esti fortat sa-ti exprimi liber optiunea politica. Impunerea unor obligatii poate fi justificata doar de protejarea sau asigurarea drepturilor celorlalti. Or, asa cum spuneam, refuzul de a vota are ca efect ignorarea absentilor de la deciziile politice; pot argum