* Matei Călinescu, Un fel de jurnal (1973-1981), Editura Polirom, 2005.
La începutul anilor '90, în plină explozie memorialistică, Amintirile în dialog între Matei Călinescu şi Ion Vianu au însemnat nu doar reconstituirea amănunţită a două biografii exemplare, nu doar rememorarea unei atmosfere de abjecţie morală, deja ameninţată de amnezia generală, dar şi impunerea unui standard foarte înalt al evocării. Portretul lui M, jurnalul scris de Matei Călinescu în primele 40 de zile după moartea fiului său, este, în mod sigur, una dintre cele mai zguduitoare cărţi scrise vreodată în româneşte. Cea de-a treia carte de memorii publicată de Matei Călinescu - subtilul exeget al modernităţii, dar şi autorul unui roman unic, Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter - se situează cumva între cele două, înglobîndu-le parţial şi reluîndu-le - în priză directă - pe alocuri.
Cheia de lectură a acestui jurnal din primii ani de exil se află tot în Amintiri în dialog. E un mod de a spune, dată fiind şi cronologia inversată a acestor scrieri, că experienţa personală, mai ales cea traumatizantă, merită şi trebuie scrisă mai ales în perspectiva comunicării, a dialogului cu ceilalţi. Un fel de jurnal reface istoria identităţii româneşti a scriitorului după brutala (dar inexorabila) "rupere a ei de România". Este vorba despre o identitate profund omenească, dar şi de una literar-scriitoricească, o identitate matură, bine articulată, a unui intelectual român de primă mărime obligat să rupă cu propriul trecut, dar păstrînd (prin familie, prieteni, prin imaginea onirică a unui Bucureşti terifiant şi, mai ales, prin scris) esenţa acestuia. Pentru că această identitate românească al cărei jurnal îl citim este unica formă de recuperare a patriei pierdute, a "ţării de care am fost furaţi", cum descrie, atît de exact, Ion Vianu situaţia exilului obligatoriu.
Identitatea româneasc