Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Constanţa: Digul de la Gârliciu şi Ciobanu a fost rupt de ape

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 iulie 2010 ·

Digul din localităţile constănţene Gârliciu şi Ciobanu a fost rupt de ape. Autorităţile au decis evacuarea a cinci familii, la care apa va ajunge din moment în moment.

Update ora 20.30 - Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă încearcă să stăvilească furia apelor cu un dig de pământ în zona localităţilor Siliştea şi Gârliciu. La acţiune participă 5 utilaje de construcţii. Digul din Gârliciu a cedat. Apa a ajuns la 20 de metri de case

Update ora 20.00 - Primăria Gârliciu a mobilizat 300 de voluntari, iar Sistemul de Gospodărirea Apelor Constanţa are echipe în teren cu 2000 de saci ce vor fi umpluţi cu nisip şi folosiţi pentru refacerea digului. Potrivit autorităţilor locale, până la ora 19:00 au fost evacuaţi locatarii a 6 case din Gârliciu şi altor 12 din Ciobanu.

Digul a cedat la ora 16.50, iar terenul arabil din zonă a început să se inunde. În câteva ore, cinci gospodării riscă să fie distruse de ape. VIDEO Potop pe litoral! Străzi inundate, copaci smulşi din rădăcini, malul portului surpat! „Am evacuat cinci familii, care vor locui la rude sau în camere puse la dispoziţie de autorităţi. Au fost inundate deja 1.000 de metri pătraţi de teren arabil, digul cedând în urmă cu o oră, pe o suprafaţă de 70 de metri“, a declarat Constantin Cinpoiaşu , primarul de la Gârliciu. Galerie foto: Dezastrul de la Ceatalchioi - Tulcea: „Apele au venit ca un coşmar, în miezul nopţii” Localnicii se pregătesc să părăsească satul. „S-a sunat alarma iar jandarmii se îndreaptă către zona inundată. Am dus animalele la loc sigur de acum o săptămână. Acum aşteptăm“, spune Irina Antin, una dintre localnice. Pompierii de la Inspectoeatul pentru Situaţii de Urgenţă ISU Dobrogea se îndreaptă spre localitate cu o barcă, două autospeciale şi 20 de subofiţeri.

De asemenea s-a dispus deplasarea în cele două localităţi a 10 subofiţeri si 2 bărci din cadrul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum o ora
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia

Mediafax acum 3 ore
Proteste violente au loc miercuri în mai multe oraşe din Franţa şi Turcia. Manifestările la care participă zeci de mii de oameni sunt organizate cu ocazia Zilei Muncii. Poliţiştii au făcut numeroase arestări.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 2 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române: ”Sfintele Paşti sunt sărbătoarea iertării, păcii și bucuriei” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenilor viaţă veşnică, a transmis, miercuri, 1 mai, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul de Sfintel

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

Alcaraz a fost eliminat de Rublev în sferturi la Madrid

News.ro acum o ora
Andrei Rublev a obţinut, miercuri, cea mai importantă victorie a sezonului său, la Mutua Madrid Open, unde l-a oprit în sferturi pe Carlos Alcaraz, care era în căutarea unui al treilea titlu consecutiv istoric la turneul ATP Masters 1000. Al şaptele

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 4 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 5 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Turcia se va alătura Africii de Sud în procesul de genocid intentat Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

Ziare.com acum 2 ore
Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, a declarat miercuri, 1 mai, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, relatează Reuters. "După finalizarea

Arma americană care ar putea face Crimeea „inutilă din punct de vedere militar”

Ziare.com acum 25 minute
Rachetele ATACMS cu rază lungă de acțiune furnizate de SUA Ucrainei au potențialul de a face Crimeea "inutilă din punct de vedere militar" pentru Rusia, potrivit unui analist militar. Săptămâna trecută, The New York Times a relatat că SUA au trimis

Vremea

București
acum

17°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

19°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°