Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VLADIMIR GHIKA BEATIFICARE. A început slujba de beatificare a monseniorului Vladimir Ghika

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 31 august 2013 ·

UPDATE: Slujba de beatificare a început la ora 11.00

Peste 200 de preoţi şi 20 de episcopi concelebrează Sfânta Liturghie solemnă de beatificare a monseniorului Vladimir Ghika (1873 - 1954), astăzi, la Romexpo.

"Credincioşii vor avea la dispoziţie peste 7.000 de scaune, iar altarul care va fi pregătit va avea o cruce foarte înaltă, de peste 10 metri, pentru ca acest spaţiu expoziţional să devină o biserică în toată regula şi pentru ca toţi creştinii să trăiască un moment de înălţare spirituală, de apropiere de Dumnezeu şi în acest perimetru generos. Sunt aşteptaţi la Sfânta Liturghie în jur de 7.000-8.000 de credincioşi", a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice, părintele Francisc Doboş.

El a precizat că icoana monseniorului Ghika va fi dezvelită în momentul beatificării, iar pe altar se vor afla doar trimisul Papei Francisc, cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, arhiepiscopul mitropolit de Bucureşti, Ioan Robu, şi ceilalţi episcopi, clericilor fiindu-le rezervate scaunele din primele rânduri.

De asemenea, va fi prezent arhiepiscopul de Paris, Andre Vingt-Trois, iar Biserica Ortodoxă Română va fi reprezentată de Varlaam Ploieşteanul, episcop vicar patriarhal.

Totodată, vor fi prezenţi reprezentanţi ai cultelor religioase din România, membri ai Corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, reprezentanţi ai clasei politice şi ai societăţii civile.

În după-amiaza zilei de sâmbătă, la Biserica vicarială greco-catolică Sf. Vasile cel Mare, se va celebra o slujbă în cinstea noului Fericit Vladimir Ghika, cu acatistul şi sfinţirea cu Sfântul Mir a icoanei Fericitului.

Duminică, 1 septembrie, în Catedrala Sfântul Iosif, va fi celebrată, din nou, Sfânta Liturghie solemnă, de mulţumire, cu venerarea icoanei şi a moaştelor Fericitului.

Odată declarat Fericit,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zece ani fără permis auto pentru cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan. Legea merge la promulgare

Ziare.com acum 31 minute
Camera Deputaţilor a adoptat marți, 14 mai, decizional, proiectul de lege iniţiat de către senatorul PSD Robert Cazanciuc care prevede că şoferii prinşi băuţi sau drogaţi la volan vor rămâne 10 ani fără permis auto. Cazanciuc spune că, din momentul

Ciolacu spune că a discutat cu Iohannis despre sistemul Patriot pentru Ucraina: „Urmează să luăm o decizie în CSAT”

Libertatea acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Brașov, că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema donării unui sistem de rachete Patriot în Ucraina, precizând că o decizie în acest sens se va lua într-o ședință a Consiliului Suprem de Apăra

Evadare spectaculoasă pe o autostradă din Franţa. Un convoi a fost atacat, doi poliţişti au murit

Mediafax acum o ora
O evadare spectaculoasă a avut loc pe o autostradă din Franţa. Un convoi care transporta un deţinut a fost atacat pe şosea de mai multe persoane înarmate. Doi poliţişti au murit în urma luptelor, iar un deţinut a evadat.

CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de comasare a alegerilor din 9 iunie, depusă la cererea REPER - surse

News.ro acum 24 minute
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea a fost făcut

Ciolacu spune că Guvernul vrea să crească salariul minim la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că "intenţia clară" a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. Prezent la Braşov, unde s-a desfăşurat o şedinţă extraordinară de Guvern, premierul a fost întrebat de jurnalişti ce se întâmplă

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român

News.ro acum o ora
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de către Ministerul Justiţiei care reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sa

UPDATE-Putin, în vizită joi şi vineri în China

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să efectueze o vizită de stat în China la sfârşitul acestei săptămâni, anunţă Ministerul chinez de Externe, a doua vizită oficială a liderului de la Kremlin la Beijing în decurs de şapte luni, relatează AFP. ”

Datele și orele de start pentru meciurile cu Bulgaria și Liechtenstein, ultimele ale României înainte de EURO

Gazeta Sporturilor acum 56 minute
Federația Română de Fotbal a anunțat orele la care vor avea loc ultimele două meciuri amicale ale naționalei înainte de EURO 2024, cu Bulgaria, respectiv Liechtenstein. Astfel, România - Bulgaria se va juca pe 4 iunie de la ora 21:30, iar România -

BNR: Datoria externă totală a României a crescut în primele trei luni cu 7,643 miliarde euro, până la 177,726 miliarde euro

News.ro acum o ora
Datoria externă totală a României a crescut în primele trei luni cu 7,643 miliarde euro, până la 177,726 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR). ”În perioada ianuarie - martie

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru sectorul de Autostradă Cristian -Ghimbav parte din A3 / Valoare construirii celor 5,18 km este de peste 879 milioane lei, inclusiv TVA

News.ro acum 4 ore
Executivul a aprobat, în şedinţa de marţi, indicatorii tehnico - economici pentru sectorul de Autostradă Cristian - Ghimbav, în zona municipiului Codlea, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu. Valoarea alocată constr

Vremea

București
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

17°
mar.

6°/17°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

7°/19°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°