Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ghilotina din ghiseul 7

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 17 ianuarie 2006 ·

O casierie din sediul Bancii Comerciale Romane (BCR), filiala Podu Ros, din Iasi, a fost, ieri dupa-amiaza, scena unei cumplite tragedii. Sub ochii colegilor lui, un functionar al bancii, Marius Danila, in virsta de 38 de ani, a murit pe loc, dupa ce un ciob de sticla aproape l-a decapitat. In citeva minute, tinarul aproape ca "s-a golit" de singe. "De 20 de ani, de cind lucrez pe Ambulanta, nu am mai intilnit un asa accident stupid", a spus dr. Radu Calistru, prezent ieri la locul tragediei. In jurul orei 15.30, tinarul, care lucra la ghiseul nr.7 de la etajul I, s-a ridicat de pe scaun sa colecteze niste bani de la un ghiseu alaturat. Din cauza unei miscari bruste, dupa cum au spus cadrele medicale de pe Ambulanta, el ar fi alunecat pe parchetul melaminat, s-a dezechilibrat si a lovit cu capul in geamul despartitor dintre ghiseul sau si ghiseul 8. O alta varianta, potrivit unui coleg de serviciu care a dorit sa-si pastreze anonimatul, este ca Marius Danila "s-a dezechilibrat atunci cind s-a ridicat dupa ce statuse pe vine putin timp". Sticla dintre cele doua ghisee a cedat, spargindu-se in mii de cioburi. Din nefericire, o bucata de geam care a ramas intacta in partea de jos s-a transformat intr-o adevarata ghilotina. Tinarul a cazut in ea, ciobul sectionindu-i in citeva secunde jumatate din git. Zgomotul a atras imediat atentia colegilor si clientilor aflati in fata ghiseelor. Cei care au sarit sa vada ce s-a intimplat au ramas ingroziti de scena din ghiseul 7. Colegul lor zacea intr-o balta de singe, cu gitul taiat de bucata ascutita de sticla. Desi a fost chemat imediat la fata locului un echipaj al Ambulantei, nu s-a mai putut face nimic pentru tinarul functionar care pierduse aproape trei litri de singe. Cazul e anchetat de ITM "Bucata de geam i-a sectionat partea dreapta a gitului, cu sectiune de carotida, de jugulara si sectiune a cailor respiratorii. Asta i

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 46 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Nicușor Dan conduce în primul sondaj realizat de PSD după ce Gabriela Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei. Piedone, locul 3

HotNews acum o ora
Nicușor Dan ar câștiga alegerile pentru Primăria Generală cu 31% din voturi, în timp ce Gabriela Firea, candidata PSD proaspăt intrată în cursă, s-ar clasa pe locul 2 cu 24 de procente, urmată de Cristian Popescu Piedone (PUSL), cu 20%, potrivit unu

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 59 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 23 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Cum va fi vremea de Paște. Meteorologii anunță temperaturi peste cele normale în ultimele două săptămâni din luna mai

Ziare.com acum 41 minute
Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, ulterior temperaturile se vor apropia de cele normale, iar în ultimele două săptămâni din luna mai se vor înregistra

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum o ora
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum o ora
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°