Acest decalog nu-mi aparţine, el e rezultatul concis al regulilor/prescripţiilor/obligaţiilor pe care le-am auzit/intuit/respectat în ultimii 13 ani la „Dilema“. 1. Eu sînt Dilema,Dilema veche şi Dilemateca. Să nu ai altă revistă în afară de Mine; 2. Să nu-ţi publici prietenii în revistă, cu timpul te vei plictisi tu însuţi (o dată cu cititorii) de atîta armonie şi vei rămîne fără slujbă; 3. Să nu scrii şi să nu publici (cronici literare, articole elogiative, interviuri-portret etc.) despre nimeni din redacţie, şi nici măcar despre colaboratorii revistei. Nu există nici o justificare pentru asta, nici măcar aceea a admiraţiei sincere; 4. Să nu-ţi faci gaşcă intraredacţională, nici măcar una a fumătorilor, băutorilor de absint, hipsterilor, mîncătorilor de supă de dovleac la Ota, că separarea e începutul sfîrşitului; 5. Adu-ţi aminte de ziua în care s-a făcut („dansînd“) Dilema şi cinsteşte-o; 6. Să nu semnezi argumentele dosarelor dilematice cu numele întreg. Dacă iniţialele tale nu înseamnă încă nimic, fă efortul ca pînă la urmă să însemne; 7. Să nu te sinucizi de cîte ori găseşti, în revistă, greşeli de orice fel, că nici un număr de hebdomadar nu durează mai mult de-o săptămînă. Dar nici nu persevera; 8. Să nu-ţi faci chip cioplit în rubrica ta din Dilema veche şi să nu povesteşti săptămînă de săptămînă ce-ai trăit-simţit-visat. Oricît de fascinant, nu interesează pe nimeni; 9. Să nu te dai mai dilematic decît eşti (cînd ai certitudinile tale), căci ridicolul ucide orice dilemă; 10. Să nu-ţi pierzi niciodată umorul. E singurul păcat împotriva duhului... dilematic.