Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretar de stat în Transporturi: "Regionalizarea va impune apariţia aeroporturilor regionale"

Publicat in Bursa, joi 19 septembrie 2013 ·

Regionalizarea va impune apariţia aeroporturilor regionale şi adoptarea unor politici de transport comune pentru aeroporturile din anumite zone ale ţării, altfel va fi dificil pentru acestea să atragă fonduri europene, a declarat astăzi Marian Buica, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, potrivit surselor de presă.

"Din fericire aeroporturile au fost descentralizate. Dar, ocupându-mă şi de partea de program 2014-2020, am constatat că odată cu apariţia regiunilor aeroporturile sunt în situaţia că trebuie să fuzioneze. Descentralizarea s-a făcut, dar vor apărea regiunile. Concurenţa foarte mare într-o singură regiune va face situaţia foarte dificilă. Dacă aeroporturile din aceeaşi regiune nu vor colabora va fi foarte greu să atragă fonduri europene şi ajutoare de la UE pentru dezvoltare. Trebuie să se lase la o parte orgoliile şi să se decidă ce aeroport va fi regional. Vor fi nevoite să facă o politică comună de transport aerian pe regiune. Şi asta va fi foarte dificil. Am avut o experienţă la nivelul asociaţiei (Asociaţia Aeroporturilor din România, n.r.) şi s-a terminat destul de complicat", a precizat Buica.

El a arătat că aeroporturile regionale sunt definite în politica Uniunii Europene ca aeroporturile principale ale regiunii respective, cele care coordonează politica de transport în regiune.

F.A. Regionalizarea va impune apariţia aeroporturilor regionale şi adoptarea unor politici de transport comune pentru aeroporturile din anumite zone ale ţării, altfel va fi dificil pentru acestea să atragă fonduri europene, a declarat astăzi Marian Buica, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, potrivit surselor de presă.

"Din fericire aeroporturile au fost descentralizate. Dar, ocupându-mă şi de partea de program 2014-2020, am constatat că odată cu apariţia regiunilor aeroporturile sunt în situaţia că trebuie să fuzioneze. Descentr

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme de primăvară cu ploi slabe şi temperaturi normale în Bucureşti

Mediafax acum o ora
Conform prognozei speciale pentru Capitală, de marţi dimineaţă până miercuri dimineaţă, regimul termic va fi caracterizat de valori normale pentru ultima zi a lunii aprilie. Cerul va avea înnorări şi temporar, îndeosebi în prima parte a zilei, va pl

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum o ora
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Tomac: Avem 13 pachete de sancţiuni europene împotriva Moscovei, însă banii europeni curg în continuare în Rusia. Am solicitat Comisiei Europene să deschidă o investigaţie şi să acţioneze astfel încât sancţiunile UE chiar să îşi atingă obiectivul

News.ro acum o ora
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, afirmă că avem 13 pachete de sancţiuni europene împotriva Moscovei, însă banii europeni curg în continuare în Rusia. El afirmă că este evident că mecanismul de impunere al acestor sancţiuni trebuie îmbunătăţit şi că es

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum 46 minute
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Şase civili ucişi şi unul rănit în vestul Afganistanului, într-un atac armat într-o moschee lângă Herat

News.ro acum o ora
Şase persoane au fost ucise, iar una a fost rănită într-un atac comis de către un bărbat înarmat într-o moschee, în provincia Herat, în vestul Afganistanului, anunţă într-un comunicat, în noaptea de luni spre marţi, Ministerul afgan de Interne, rela

Loteria Română anunță extrageri duble pentru Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Premiile puse în joc

Ziare.com acum 23 minute
Loteria Română va organiza sâmbătă, 4 mai 2024, extrageri duble pentru fiecare dintre jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, pentru seria suplimentară fiind alocat un fond total de câştiguri, la categoria I, de 350.000 de lei. Potrivit companiei, l

VIDEO Două case ale Mănăstirii Văratec, distruse de un incendiu pornit de la o mașină de cusut

HotNews acum 3 ore
Două locuinţe ale Mănăstirii Văratec au fost distruse de un incendiu care a izbucnit, luni seara, din cauza unui scurtcircuit, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. Incendiu Mănăstirea VăratecFoto: Captura Facebook La faţa

CFR suplimentează numărul trenurilor în minivacanța de 1 Mai și Paște. Spre ce destinații vor fi puse în circulație

Ziare.com acum o ora
CFR va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu. Prin urmare, în perioada minivacanţei 30 aprilie/1 mai - 6/7 ma

Patru poliţişti ucişi şi alţi patru răniţi în sudul SUA, într-un schimb de focuri în North Carolina la o arestare. Cel puţin un suspect găsit mort în urma unei înfruntări de aproape trei ore

News.ro acum 2 ore
Patru poliţişti au fost ucişi, iar alţi patru răniţi într-un schimb de focuri în timp ce arestau un bărbat în North Carolina, în sud-estul Statelor Unite, anunţă autorităţile locale, relatează AFP. Cel puţin un suspect a fost găsit mort în grădina p

Programul metroului în zilele de Paște și în Noaptea de Înviere / Anunțul METROREX

Gandul acum o ora
Circulația trenurilor de metrou pe perioada weekendului prelungit și a Sărbătorilor Pascale se va derula după un program special. Trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 – 1:00, în noaptea de Înviere, la un interval de aproximativ 10 minut

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

19°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

14°
mar.

13°/14°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

21°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°