Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Masacru în numele religiei

Publicat in Romania Libera, marți 5 aprilie 2011 ·

Povestea morţii lui Filaret Moţco, membru al Misiunii ONU din Mazar-i-Sharif, a început de fapt pe 20 martie în Florida, unde pastorul Terry Jones a ars un exemplar al cărţii sfinte a musulmanilor, Coranul, după ce i-a întocmit acestuia un „proces".

Presa şi politicienii din Statele Unite au preferat să păstreze tăcerea asupra acţiunii lui Jones, tocmai pentru a nu inflama spiritele din lumea musulmană, însă Jones a făcut publică o înregistrare video a acţiunii, postând-o pe site-ul YouTube. Prima reacţie a venit din Pakistan, unde Parlamentul a dezbătut incidentul pe 22 martie. Câteva zile mai târziu, în oraşul Lahore au avut loc proteste antiamericane. Tema a fost preluată săptămâna trecută de preşedintele Afganistanului, Hamid Karzai, care a cerut într-un discurs urmărirea penală a lui Jones în SUA. Vineri, 1 aprilie, ştirea despre arderea Coranului se răspândise în întregul Afganistan prin intermediul imamilor care au condamnat acţiunea lui Jones şi au cerut pedepsirea acestuia.

Masele furioase, de nestăpânit

Miile de oameni adunaţi la slujba de vineri din Moscheea Albastră din Mazar-i-Sharif au fost îndemnaţi de imam să răzbune arderea cărţii sfinte: „Ridicaţi-vă împotriva duşmanilor Coranului cu vocile şi cu armele; este dreptul fiecăruia să lupte împotriva lor", a zis acesta. După slujbă, peste 2.000 de oameni au pornit către reprezentanţa ONU din oraşul afgan, iar cei numai 60 de poliţişti care controlau demonstraţia nu au putut stăvili mulţimea dezlănţuită. După ce au tras câteva focuri în aer, poliţia a decis să se retragă.

Odată ajunşi la destinaţie, demonstranţii au atacat baza Naţiunilor Unite, păzită de puţine forţe de ordine băştinaşe - înarmate, dar slab pregătite, care au fost dezarmate în câteva minute de către demonstranţii din ce în ce mai încinşi. Personalul ONU s-a baricadat în două încăperi considerate sigure şi a cerut

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 58 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 5 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°