Boală lungă, moarte sigură. O amânare, acum încă o amânare, în februarie se va mai trezi câte un fost jucător care mai are de contestat ceva şi-atunci Rapidul nu va avea altceva la ce să spere decât la o nouă amânare. Poate o mai duce pân' la toamnă... Peste doar câteva zile se face anul de când Copos a împins clubul în mărăcinişul insolvenţei. Singurul efect a fost doar o retrogradare, nimic altceva. Nu mai are cine să audă oftatul lui Pancu şi apelurile deznădăjduite ale lui Viorel Moldovan, mă punea în gardă deunăzi un vecin, rapidist de generaţii pentru care "Hai Realul" ţine loc de "Bună dimineaţa". Teoria lui e enervant de banală: cine să se mai implice azi la Rapid de vreme ce mai toate finanţele sunt în mâinile structurilor de odinioară, cele care au născocit până şi un club de teapa Victoriei lui Dragomir doar ca să îngroape şi mai adânc Rapidul?!... Nu l-am contrazis nu numai din politeţe.

Se vede de la o haltă depărtare, din momentul în care Copos a anunţat pe piaţă că Rapidul e de vânzare nu s-a prea înghesuit nimeni. Gruia Stoica doar şi-a făcut numărul şi reclamă ca să mai afle lumea de el înaintea privatizării CFR-ului. Şi ce gogoşi sforăitoare ne mai vindea la interviurile TV de după fiecare meci al Rapidului în Giuleşti! Simţea dintr-odată că trebuie să se implice pentru că are o datorie morală faţă de angajaţii săi ceferişti..., da, da, şi marmota învelea ciocolata.

Nostalgicii vremurilor lui Liţă Dumitru ori, mai recent, ale lui Şumudică au toate motivele să se arate iritaţi de răspunsul care nu mai vine la întrebarea "unde e magnetul Rapidului?" Nu e nevoie să interpretezi în cine ştie ce cheie sofisticată disperările lui Viorel Moldovan şi Pancu. Pentru cei doi actuali patroni, altminteri oneşti şi dăruiţi, Rapidul e o căciulă prea mare de vreme ce deunăzi au ieşit dintr-o situaţie stâjenitoare, se spune, doar graţie generozită