Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Normele la Codul Fiscal, amânate

Publicat in Jurnalul, joi 29 iulie 2010 ·

Guvernul nu a aprobat Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal legat de plata contribuţiilor pentru drepturile de proprietate intelectuală, inclusiv drepturile de autor. Au fost doar lecturate ieri, iar până luni vor fi publicate pe site-ul Ministerulului de Finanţe. Tot luni, Guvernul se va întruni într-o şedinţă specială pentru a aproba normele, deoarece deja termenul de 30 de zile în care legea obligă Guvernul să le adopte şi să le publice în Monitorul Oficial a expirat.

"Normele au fost discutate şi s-a decis să fie puse în dezbatere publică, urmând să fie adoptate ulterior de Guvern", a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean. Reiese că va fi o dezbatere-fulger de doar câteva zile, dacă luăm în calcul şi week-end-ul.

În şedinţa de Guvern de ieri, Cabinetul a luat în considerare posibilitatea ca persoanele care primesc venituri ocazionale din drepturi de autor şi au şi un salariu pe cartea de muncă să fie scutite de contribuţiile la bugetul de pensii, la asigurările de sănătate şi la şomaj aferente drepturilor de autor, a explicat Ioana Muntean. Aceste persoane ar urma astfel să plătească contribuţii aferente salariului lunar. În schimb, cei care primesc drepturi de autor pentru creaţii în decursul unui an, fără să aibă un salariu pe cartea de muncă, ar urma să plătească contribuţiile sociale menţionate pentru drepturile de autor anual, aplicate la o bază echivalentă a cinci salarii medii brute pe an.

O altă categorie vizată de normele metodologice este cea a persoanelor care sunt remunerate cu un salariu lunar pe cartea de muncă, dar au şi venituri lunare din drepturi de autor. Aceste persoane ar urma să plătească atât contribuţiile aferente salariului lunar, cât şi pe cele aferente drepturilor de autor, calculate la o bază de taxare de maximum cinci salarii medii brute pe economie pe lună, a preci

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre bătaia din Parlament: „Avem evenimente nedorite, din păcate, Made in Romania, este incalificabil"

Mediafax acum 31 minute
Preşedintele spune că aceasta este un eveniment „Made in Romania”. „Avem evenimente nedorite, din păcate, Made in Romania, este incalificabil evenimentul de ieri din Parlamentul României, câteodată ştiţi că am mai văzut la televizor în alte ţări cum

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 51 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 30 minute
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Generalul Gheorghiţă Vlad: Prognoza pe care o facem realităţii de mâine include unele scenarii care indică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv de natură militară / Mizăm pe efectul de descurajare generat de o capacitate defensivă credibilă

News.ro acum o ora
Şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad, a declarat miercuri că unele prognoze şi scenarii indică porbabilitatea escaladării conflictelor, incluisiv a celor de natură militară, motiv pentru care, pentru diminuarea acestei probabili

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Mediafax acum 44 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României. „Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Costel Orac și Sulejman Demollari sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Cancan acum 47 minute
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Costel Orac, dinamovistul care a înscris în poarta lui Liverpool în cea mai i

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°