Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teatrele româneşti turează motoarele

Publicat in Adevarul, luni 10 octombrie 2011 · ·

La Bucureşti, Timişoara, Iaşi şi Ploieşti, teatrele propun noi spectacole săptămâna aceasta.

Premiera prin care Teatrul Bulandra din Bucureşti deschide stagiunea în această toamnă, joi,13 octombrie, de la ora 19.00, la Sala Izvor, este un spectacol semnat de Felix Alexa, după o piesă a dramaturgului israelian Hanoch Levin. Cu o distribuţie care-i include pe Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru şi Dan Aştilean, spectacolul „Meşteşugul vieţii" este o comedie tristă despre sensurile existenţei, completată de ritmurile compuse de Ada Milea.

„Mi s-a întâmplat rar să citesc o piesă contemporană şi să-mi placă aşa de mult", a declarat pentru „Adevărul" regizorul Felix Alexa. „M-a cucerit amestecul de sublim şi derizoriu, de umor negru şi rafinament. Am avut şi o distribuţie foarte bună şi ne-am aruncat cu toţii cu capul înainte în textul ăsta."

„Aparent, e vorba de povestea unui cuplu, dar, de fapt, e vorba de existenţa tuturor. De cât de ridicoli suntem trecând prin viaţă. Cât de puţin suntem dispuşi să ne recunoaştem propriile ratări. Cum ne salvăm păcălindu-ne zi de zi că totul e în regulă", a mai spus Felix Alexa, rezumând: „E o piesă foarte tristă, plină de umor".

Piesa anului în Cehia

Spectacolul „Purificare", în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, după piesa lui Petr Zelenka, are premiera sâmbătă, 15 octombrie şi duminică, 16 octombrie, de la ora 19.00, la Sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB). Textul a intrat în repetiţii la TNB cu puţin timp înainte să fie declarat „cea mai bună piesă a anului 2010" la Alfred Radok Awards, în Cehia. Aflat pentru prima dată la o montare pe scena Naţionalului, Alexandru Mâzgăreanu a lucrat cu actori precum: Medeea Marinescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Lamia Beligan, Mihai Călin, Cesonia Postelnicu ş.a.

Teatrul German de Stat din Timişoara va prezenta sâmbătă, 15 octombrie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 10 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 4 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 4 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°