Încheiam articolul precedent semnalând reticenţa cu care întâmpină „les grands chefs“ revoluţia din gastronomie declanşată de ştiinţele exacte, îndeosebi de fizică şi chimie. Iar întru clarificarea misoneismului unor maeştri ai artei culinare, citam un articol publicat în iunie 1994, în Scientific American (ediţia franceză, pe care o am la îndemână) de Nicholas Kurti şi Hervé This, sub titlul „La chimie et la physique de la cuisine“. Articolul începe cu o notă de optimism justificat, fără nicio relaţie cu gastronomia de la Harvard (declanşată în 2011), ci graţie faptului că autorii citaţi au inventat încă din anul 1988 (adică în urmă cu patru decenii) o nouă disciplină ştiinţifică: gastronomia moleculară. Cum au ajuns cei doi autori să colaboreze şi să confere străvechii arte culinare statutul de ştiinţă? Urmează câteva date relevante din biografia acestora. Mai întâi Nicholas Kurti (sau Kürti Miklós, în maghiară), n. 14 mai 1908, Budapesta – d. 24 nov 1998, Oxford, a început Minta Gymnasium la Budapesta, dar şi-a părăsit ţara natală din cauza regimului antisemit instaurat de Horthy, refugiindu-se în Franţa, apoi în Germania. Obţine masteratul la Sorbona, apoi doctoratul în domeniul criogeniei la Berlin, sub conducerea profesorului Franz Simon (n. 2 iulie 1893 – Berlin, d. 31 oct. 1956 – Oxford). După ce Hitler ajunge la putere, părăseşte Germania împreună cu profesorul Simon, supus şi el terorii antisemite, stabilindu-se la Clarendon Laboratory – Universitatea din Oxford – Marea Britanie. În perioada ultimului război mondial, împreună cu profesorul Simon, care inventase o metodă de separare a izotopului uraniu 235, lucrează la proiectul bombei atomice, în SUA. În 1956 ei revin la Oxford. Kurti devine membru al Royal Society, iar Simon este recompensat cu titlul de lord. În perioada 1965–1967, Kurti este vicepreşedinte al Royal Society, apoi devine pro