Revincu o variantă explicativă la scurtul PS al textului de ieri
Aşa cum filosofia a fost considerată veacuri de-a rândul regina ştiinţelor, ontologia a fost regina filosofiei. În spaţiul românesc, a cugeta asupra existenţei şi nonexistenţei pure n-a mai preocupat pe nimeni de la Marian Vanghelie încoace. Dumnezeul sectorului 5 al Capitalei a spus: „Sunt Primarul Care Este”. El a identificat astfel o întreagă clasă umană superioară, esteţii, adică oamenii care este şi care nu au nevoie de altă calitate în afara simplei existenţe pentru a domina.
Interpretând în stil cartezian zisa esteţului Vanghelie, ea ar suna aşa: „Exist, deci sunt”, ceea ce reprezintă o aserţiune mult mai tare decât cumintea „cuget, deci exist” a franţuzului.
Tot pe Descartes îl bagă în corzi şi preşedintele esteţ Băsescu. Să ne amintim că (pseudo)silogismul cartezian „Mă îndoiesc, deci gândesc. Gândesc, deci exist” se închidea cu concluzia „Ergo Deus est” – demonstraţia existenţei lui Dumnezeu.
Nebântuit de gânduri teologice, T. Băsescu completează mult mai inspirat şi pragmatic construcţia lui Descartes: „Gândesc pentru că mă îndoiesc. Exist pentru că gândesc. Sunt în campanie pentru că exist”. După Primarul Care Este, avem, deci, Preşedintele Care Există.
T. Băsescu îşi defineşte astfel condiţia ontologică: Dacă nu sunt în campanie înseamnă că nu exist. Orice m-aţi vedea făcând în afară de campanie electorală – de pildă îndeplinind funcţia de preşedinte al României – să ştiţi că ăla nu sunt eu, e o sosie.
Singura problemă este că raţiunea pseudosilogistică de mai sus pune la baza existenţei îndoiala. Or, T. Băsescu nu se îndoieşte de nimic, niciodată. El este, indubitabil, cel mai potent şi cel mai inteligent. Europa nu îl vrea decât pe taurul Zeus.
Revincu o variantă explicativă la scurtul PS al textului de ieri
Aşa cum filosof
