Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Tinerii vor face legi în Parlament

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 iulie 2009 ·

20 de tineri din Slatina vor merge să viziteze Parlamentul României, în cadrul proiectului „Deputat pentru o zi“. Aceştia vor face simulări de iniţiative legislative. Centrul de Consultanţă şi Management al Proiectelor (CCMP) Europroject a găzduit ieri după-amiază lansarea proiectului „Deputat pentru o zi“. Scopul acestuia este cunoaşterea şi învăţarea de către tineri a modului în care funcţionează sistemul parlamentar în România şi se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani din judeţul Olt. „Ne dorim ca tinerii să cunoască modul în care funcţionează sistemul parlamentar în România. Astfel, 20 de tineri selectaţi în funcţie de gradul de cunoaştere al sistemului parlamentar românesc şi de gradul de motivare şi implicare în viaţa socială vor merge la Parlament pentru o zi“, a spus Florin Jianu, preşedintele CCMP Europroject.

Cele mai bune răspunsuri, premiate

Tinerii prezenţi la eveniment au primit chestionare cu câte 5 întrebări, iar cei care au dat cele mai bune răspunsuri vor merge în vizită la Parlament, pentru o zi. „Cunoaşteţi mecanismul de iniţiere al unei legi? sau Cine poate iniţia o lege“ au fost numai două dintre întrebările puse tinerilor în chestionar. Majoritatea tinerilor sunt interesaţi de modul în care lucrează parlamentarii. „Îmi doresc foarte mult să merg pentru că vreau să văd cum lucrează oamenii aleşi de noi. Am văzut tot timpul pe la televizor cum dorm, cum mănâncă sau sunt ocupaţi cu alte treburi dar sunt convinsă că nu sunt toţi la fel“, a spus Irina Mitru, de 21 ani.

Clădirea Parlamentului a trezit şi ea interesul în rândul tinerilor, acesta fiind principalul motiv pentru care mulţi dintre ei vor să meargă în vizită. „Sunt foarte curios să văd cum arată parlamentul. Vreau să văd cum muncesc parlamentarii. Ei trebuie să ne reprezinte pe noi acolo, căci tot de noi sunt aleşi. Abia aştept

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 8 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°