O fetiţă de doi ani din localitatea olteană Olari a murit înecată, miercuri seară, după ce a căzut într-un butoi cu apă din curtea casei, în prezent autorităţile verificând dacă părinţii pot fi acuzaţi de neglijenţă, în condiţiile în care au lăsat-o scurt timp nesupravegheată.Părinţii copilei au sunat la 112, după ce şi-au găsit fiica cea mică, în vârstă de doi ani, înecată într-un butoi cu apă din curte, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un echipaj SMURD, dar şi medicii de pe ambulanţă au sosit la faţa locului, însă aceştia nu au mai putut decât să confirme decesul fetiţei.
"Ambulanţa a fost solicitată să intervină în localitatea Olari la ora 18:20. S-a deplasat personalul medical, iar la locul respectiv au găsit cadavrul unei fetiţe de aproximativ doi ani. S-au efectuat manevre de resuscitare, dar nu s-a mai putut face nimic. S-a pronunţat decesul", a declarat Mădălina Deloreanu, director medical al Serviciului de Ambulanţă Olt.
Familia mai are patru copii, iar oamenii din sat spun că părinţii fetiţei care a murit au grijă de aceştia.
"Aveau grijă de ei, nu plecau de lângă copii. Erau toţi acasă, nu ştim ce s-a întâmplat. Şi bunică-sa nu îi dădea drumul din mână fetei, că mereu mergea la magazin cu ea de mână", a declarat o vecină.
"Noi am auzit că s-a urcat pe un scaun şi a căzut cu capul înainte într-un bidon sau ceva. Mai multe nu ştim. Dar părinţii, de îngrijit i-au îngrijit. Orice părinte are grijă de copii, dar acum cred că a fost ceasul rău", a spus o altă femeie, vecină din sat.
Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili dacă părinţii pot fi acuzaţi de neglijenţă.
"Poliţiştii cercetează împrejurările în care a avut loc incidentul. În funcţie şi de concluziile medico-legale, se vor stabili măsurile care se impun", a declarat comisarul Mariana Tudor, purtător de cuvânt IPJ Olt.
Ştefan Stănescu, co