Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un poet strânge semnături pentru aducerea osemintelor lui Brâncuşi în Gorj

Publicat in Romania Libera, miercuri 22 septembrie 2010 ·

Poetul şi eseistul Laurian Stănchescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, a iniţiat o campanie de strângere de semnături, la Târgu Jiu, pentru a aduce în Gorj osemintele sculptorului Constantin Brâncuşi, potrivit NewsIn.

Stănchescu a declarat miercuri, la Târgu Jiu, că intenţionează să strângă câteva mii de semnături şi că va face toate demersurile necesare pentru a convinge autorităţile din Franţa în acest demers.

„Acţiunea a început practic de azi, de la Poarta Sărutului din Târgu-Jiu şi va continua la Hobiţa, satul de baştină al marelui artist. Eu cred foarte mult că voi reuşi să aduc osemintele lui Brâncuşi în Gorj. Dacă este nevoie, o să intru în audienţă chiar şi la preşedintele României, voi ruga pe cineva să facă o interpelare în Parlamant. Voi iniţia strângerea de semnături din poartă în poartă. Dacă va fi nevoie, voi merge pe jos către Franţa, tocmai pentru că francezii sunt extrem de sensibili la actele de cultură. Sunt sigur că Franţa va înţelege acest gest, deoarece noi îl iubim pe Constantin Brâncuşi. Marele nostru sculptor nu a fost promovat suficient şi poate fi promovat mai mult în continuare", a afirmat poetul.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj s-au arătat interesaţi de acţiunea poetului şi l-au asigurat că îl vor sprijini. În urmă cu două săptămâni, Stănchescu a iniţiat un "marş al culturii", plecând, pe jos, din Bucureşti spre Sarmizegetusa, pentru a atrage atenţia asupra faptul că "în România, cultura se prăbuşeşte de la o zi la alta". Deşi poetul a afirmat iniţial că la acest marş urmau să participe mult mai mulţi oameni de cultură, în cele din urmă a pornit singur în acest demers temerar.

Stăncescu a mai a iniţiat alte asemenea acţiuni: prima la Băile Herculane, în anul 2008, a doua la Curtea de Argeş, în acelaşi an şi a treia la Drobeta Turnu-Severin, în data de 27 martie a.c., în memoria lui Nichita St

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Florin PIersic se află în stare gravă

Ziua Constanta acum 31 minute
Actorul Florin PIersic a fost internat, joi, la Spitalul Foişor din Bucureşti ”cu o stare generală gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”, potrivit medicilor, potrivit Știripesurse.ro. „În cursu

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum 58 minute
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum 59 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 5 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 24 minute
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Rafila anunţă că pentru prima dată în România se va face protonoterapie

Mediafax acum o ora
„Protonoterapia se va face, pentru prima oară, în România! Un pas hotărât în direcţia corectă, după cele 7 centre noi de radioterapie deblocate şi finanţate de MS”, spune ministrul Alexandru Rafila. Acesta susţine că joi a demarat studiul de piaţă p

Corina Crețu, mesaj de Ziua Europei: „De la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creştere a PIB pe cap de locuitor din regiune”

Ziare.com acum o ora
Europarlamentarul Corina Creţu, fost comisar european, a afirmat joi, 9 mai, cu ocazia Zilei Europei, că de la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creștere a PIB-ului pe cap de locuitor din regiune, adăugând că țara noastră a devenit

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°