Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Joi, sindicaliştii aduc 500 de oameni la Prefectură

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 2 octombrie 2012 ·

Începând de astăzi şi până joi, în toată ţara vor avea loc mitinguri de protest, organizate de Confederaţia Naţională sindicală „Cartel Alfa”. Mitingurile sunt programate în fiecare zi, între 15.00 – 18.00, iar la Braşov, sindicaliştii vor ieşi în stradă joi, conform calendarului protestelor. Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” cere modificarea de urgenţă la Legii dialogului social, deblocarea posturilor din sectorul bugetar şi crearea de locuri de muncă. Totodată, ei vor modificarea şi aplicarea Legii salarizării unice pentru bugetari şi majorarea salariul minim în 2013 la cel puţin 850 de lei, precum şi abrogarea imediată a actelor normative care eşalonează până în 2016 plata drepturilor salariale câştigate în instanţă. Cartel Alfa mai cere autorităţilor să oprească privatizările companiilor strategice şi să asigure după privatizări păstrarea activităţii şi a locurilor de muncă. Pe lângă sindicaliştii braşoveni de la Cartel Alfa, vor participa reprezentanţi de la UPRUC, Nitroporos, Fabrica de Pulberi Făgăraş şi Viromet Victoria. „Cartel Alfa are peste 5.000 de membri în judeţul Braşov, iar nivelul conducerii s-a decis ca fiecare sindicat în parte să participe cu 10% din membri”, a declarat pentru newsbv.ro vicepreşedintele Cartel Alfa Braşov, Lucian Cupu. Începând de astăzi şi până joi, în toată ţara vor avea loc mitinguri de protest, organizate de Confederaţia Naţională sindicală „Cartel Alfa”. Mitingurile sunt programate în fiecare zi, între 15.00 – 18.00, iar la Braşov, sindicaliştii vor ieşi în stradă joi, conform calendarului protestelor. Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” cere modificarea de urgenţă la Legii dialogului social, deblocarea posturilor din sectorul bugetar şi crearea de locuri de muncă. Totodată, ei vor modificarea şi aplicarea Legii salarizării unice pentru bugetari şi majorarea salariul minim în 2013 la cel puţin 850 de l

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 7 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 6 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 13 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Strat de zăpadă gros de peste 4 metri, pe Transfăgărășan

Tribuna acum 6 ore
Nu au trecut decât câteva zile de când drumarii anunțau că încep deszăpezirea Transfărășanului și că spectaculosul drum ar putea fi deschis mai devreme decât de obicei. Joi, lucrătorii au dat de greu, confruntându-se cu un strat de zăpadă bătătorită

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°